Mită de 100.000 de euro la minister

​Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost reținut miercuri de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită. Măsura este luată în dosarul Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM).

„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În contextul menționat anterior, în care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), inculpatul Neacșa Petre, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei (in jur de 100.000 - n.r )”, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit sursei citate, directorul ar fi primit banii în perioada septembrie 2020 – mai 2021 pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective.

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Daniel Manole, este si el cercetat de procurorii DNA, fiind acuzat de constituirea unui grup organizat, abuz în serviciu şi luare de mită. Dosarul vizează achiziţia la suprapreţ a patru nave, în valoare de 85 de milioane de lei, dar şi condiţiile în care a fost realizată tranzacţia. ARSVOM se află în subordinea Ministerului Transporturilor şi asigură activitatea de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare şi intervenţii în caz de poluare.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că va desființa Agenția.

Vizualizări: 2,895

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: