Miracol de Crăciun pentru o fetiță din Motru

15.000 de euro au ajuns de Crăciun la familia unei fetițe din Motru, care suferă de leucemie. Este vorba de marele premiu al emisiunii Te cunosc de undeva, de la Antena 1. Câștigătorul show-ului, Șerban Copoț, a anunțat unde va ajunge marele premiu, sponsorizat de Timbark. La Annes Iacobescu, o fetiță din Motru aflată de mai mulți ani sub tratament.

Șerban Copoț s-a transformat în Mr. Grinch, cel care a furat Crăciunul, și a reușit astfel să câștige a zecea editiție a show-ului. “Mă bucur nespus că am câștigat acest sezon “Te cunosc de undeva!”. Ca niciodată, mi-am dorit foarte mult asta. Poate pentru că era vorba de cel de-al zecelea sezon, dar și pentru toată evoluția mea din acest show, de-a lungul celor trei sezoane la care am participat. Când am văzut că și colegii mei au apreciat evoluția mea, m-am bucurat și mai tare. Întreg momentul meu din finală și câștigarea celui de-al zecelea sezon au fost pentru mine un frumos cadou de Crăciun”, spune Șerban Copoț.

Annes Iacobescu are 12 ani și urmează un tratament în Germania. Fetița a fost diagnosticată acum doi ani cu “Leucemie acută mieloblastică M7(FAB)”.

Galerie foto



Vizualizări: 6,356

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: