Minerii mai pot cere tichete de cărbune două săptămâni

Complexul Energetic Oltenia a prelungit termenul până la care minerii pot solicita tichetele pentru cota de cărbune până la 15 septembrie. Iniţial, termenul era 31 august, dată la care mai mult de jumătate din salariaţi au cerut tichetele prin care pot lua zece tone de cărbune în natură. Au primit tichete 8.800 de salariaţi, dar numai 6.500 au cerut contravaloarea în natură. Sindicatele vor cere la negocierile de joi ca salariaţii care nu au nevoie de cărbune să primească echivalentul în bani.

Conducerea CE Oltenia a modificat marţi, 1 septembrie, regulamentul prin care se acordă cota de cărbune salariaţilor, prelungind perioada de solicitare şi depunere a tichetelor de cărbune. „Depunerea de tichete s-a prelungit luni până pe data de 15 septembrie. Regulamentul prevedea că se depun până pe 31 august. S-au ridicat din casierie 8800 de tichete şi au fost depuse până în cursul dimineţii 6500 de cereri pentru programări de ridicare a cărbunelui. Perioada a fost prelungită tocmai pentru a continua depunerea”, a spus Ion Ruşeţ, şeful Departamentului Relaţii cu Comunitatea din cadrul CE Oltenia.

Ruşeţ a declarat că deocamdată nu se pune problema acordării echivalentului bănesc. "Decizia complexului rămâne neschimbată la ora la care discutăm şi este un subiect pe ordinea de zi la şedinţa de joi. La un moment dat oamenii n-au luat tichete, că se dau bani. Când au văzut că nu se dau bani au început să ia tichete. Nu au mai apucat să le depună, cei 2000 de exemplu, şi am prelungit perioada de depunere până în 15 septembrie, inclusiv. Până atunci se mai primesc şi solicitări pentru tichete", a declarat Ion Ruşeţ.

La fel ca şi anul trecut, şi de această dată au fost probleme cu cântarele în cariere. La UMC Pinoasa nu a funcționat săptămâna trecută cântarul preț de o zi din cauza unei defecțiuni și cei care erau programați să ridice cărbunele au trebuit să aștepte repararea aparatului.

Pârvulescu (FNME): Nu vreau ca salariaţii să fie bişniţari

Sindicaliștii din minerit și energie spun că nu toți salariații folosesc cărbune în gospodărie și tocmai de aceea trebuie să existe și posibilitatea acordării contravalorii celor 10 tone și spun că vor insista asupra acestei posibilități la ședința comisiei mixte. "Era absurd. Pentru că nu au discutat cu noi regulamentul, au dat ultima dată ca depunere 31 august, în contextul în care comisia mixită e pe 3 septembrie. Măcar au făcut o corecţie. Probabil că 8000 au solicitat că au crezut oamenii că rămân fără bani, dar nu cred că 8000 ia cărbunele. Din aceștia o parte sigur o să-l vrea să-l vândă, dacă or putea să-l vândă şi cum o să-l vândă. Nu vreau ca salariații să fie bișnițari", a comentat Dumitru Pârvulescu, lider al Federației Naționale Mine Energie (FNME). 

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: