Minerii de la Rovinari trec la programul de 5 zile de lucru
Efectele crizei economice îşi arată din ce în ce mai mult colţii şi pe meleagurile Gorjului, o primă consecinţă fiind reducerea programului de lucru în minerit. Cele şase sau chiar şapte zile de muncă de până acum, după caz, vor fi înlocuite de luna viitoare cu un program de cinci zile pe săptămână, decizia fiind luată din cauza scăderii cererii de energie, dar şi a problemelor tot mai mari generate de lipsa terenurilor expropriate.
Cei aproape 3000 de minerii din cadrul Complexului Energetic Rovinari vor trece la programul de lucru de cinci zile pe săptămână, de la 1 februarie, după cum ne-a precizat ieri directorul general Gheorghe Daviţoiu. Acesta afirmă că reducerea programului de lucru este impusă, în principal, de o scădere a cererii de energie. Directorul general că mai există şi „alţi factori”, printre care şi reducerea fronturilor de lucru în cariere datorită problemelor generate de greutatea cu care se fac exproprierile de terenuri.
„Avem 2830 de angajaţi în exploatarea cărbunelui şi, pe fondul unei scăderi uşoare a cererii de energie în ultima perioadă, ca efect al crizei economice, ne vedem nevoiţi să trecem la un program de lucru de cinci zile pe săptămână. Nu ştim exact cât va dura perioada aceasta, poate să fie o decizie valabilă pentru o lună de zile, dar şi pentru trei luni. Totul depinde de felul în care va evolua cererea de energie, în principal”, afirmă directorul general de la CE Rovinari. Reducerea programului de lucru la cinci zile la CE Rovinari nu afectează programul de activitate al angajaţilor din sectorul energetic din unitatea respectivă.
Cererea de energie poate să scadă şi la Turceni
Lucrurile nu sunt mai roz nici dincolo de Rovinari, în bazinul Jilţului, acolo unde încă nu se vorbeşte de o reducere a programului de lucru de acum, dar unde problemele sunt cu grămada. Directorul general al Complexului Energetic Turceni, Ionel Manţog, spune că şi în cadrul acestei unităţi „este posibilă” o reducere a programului de lucru pentru mineri în perioada următoare. Acesta afirmă că, deocamdată, nu a luat încă o astfel de decizie, dar nu o exclude atâta timp cât ritmul de expropriere a terenurilor este destul de greoi.
„Mă aştept şi eu la o reducere a cererii de energie în următoarea perioadă pentru că sunt convins că nu va veni criza asta economică numai la unii şi la noi la Turceni nu. Dacă voi reuşi să deblochez problema terenurilor ce urmează a fi expropriate s-ar putea să nu fim nevoiţi să luăm o asemenea decizie, pentru că la noi cererea de energie este destul de bună. Exproprierile ne îngreunează mult, iar eu nu voi accepta niciodată ca roata la excavator să se învârtă doar ca să se învârtă, pentru că atunci randamentul este mic, iar consumul de energie creşte şi de aici apar alte probleme”, afirmă Manţog.
Complexul energetic Turceni îşi asigură doar parţial nevoia de cărbune din producţia proprie, principalul furnizor al unităţii fiind Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Cantitatea contractată de CE Turceni de la SNLO pentru acest an este de 3,5 milioane tone.