Mihai Ţopescu participă la Atelierele Brâncuşi
Atelierele Brâncuşi din acest an aduc la Târgu Jiu sculptori renumiţi în ţară, dar şi peste hotare, printre ţările participante numărându-se Japonia, Bulgaria, Taiwan şi pentru prima dată Marea Britanie. Tot la prima participare se află şi sculptorul român Mihai Ţopescu, originar din judeţul Gorj. Se va lucra tot în piatră de andezit, numai că de data aceasta tabăra sculptorilor va fi organizată în campusul de la Bârseşti.
Tabăra Internaţională de Sculptură de anul acesta aduce la Târgu Jiu şase sculptori, doi fiind români. Este vorba despre Gheorghe Zărnescu şi Mihai Ţopescu. De asemenea, la prima participare se află şi Colin Figue, artist din Marea Britanie. Alături de aceştia mai iau parte Teng Shan Chi din Taiwan, Rumen Dimitrov din Bulgaria şi Yoshin Ogata din Japonia. Curatorul taberei este Vlad Ciobanu. „Pentru toate aceste manifestări, Consiliul Local a alocat suma de 380.000 lei, fac precizarea că este o sumă pentru toate manifestările din luna august, nu doar pentru tabăra de sculptură”, a precizat viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor.
Din acest an, atelierele Brâncuşi nu vor mai fi organizate în Parcul Central, ci în campusul de la Bârseşti. „Trebuie să asigurăm o protecţie ţinând cont de normele de securitate şi protecţie atunci când se lucrează, pentru că în fostul amplasament mai treceau cetăţenii şi exista riscul de accidente”, a declarat Adrian Tudor. Viceprimarul a făcut această precizare în sensul în care s-a scris despre faptul că adevăratul motiv pentru care s-a schimbat locul de desfăşurare a taberei este acela că primăria n-a ridicat nici până acum operele realizate de sculptori anul trecut. Tudor a vorbit, în acest context, şi de înfiinţarea unui parc tematic în care să fie depozitate toate aceste lucrări. „Luăm în calcul realizarea unui parc tematic în Târgu Jiu sau undeva lângă Târgu Jiu, un muzeu în aer liber, unde să adunăm toate lucrările din municipiul Târgu Jiu. Există astfel de locuri în România unde poţi merge şi poţi vedea şi interpreta lucrările în condiţii optime pentru că este greu acum să credem că un turist poate să interpreteze o operă care se află într-un sens giratoriu”, a mai spus Adrian Tudor.
PICTURĂ
Cât priveşte Simpozionul Internaţional de Pictură, aici participă şapte pictori: Dorin Creţu din Franţa, Ibrahim Ghazala din Egipt, Katarina Djordjevic din Serbia, Elisabeth Ochsenfeld din Germania, Ileana Ştefănescu din România, Suzana Fântânariu din România şi Mirela Trăistaru din România. De precizat ar mai fi că la acest simpozion de pictură nu participă nimeni de la UAP Gorj, Adrian Tudor declarând că niciun artist gorjean nu şi-a manifestat intenţia de a lua parte la Atelierele Brâncuşi.