Meteorologii anunță primele ninsori
Meteorologii spun că ninsorile ar putea apărea mai devreme decât ne așteptăm. De altfel, vremea se va schimba radical în următoarea perioadă.
Vremea caldă nu va mai ține mult, urmând ca pe parcursul lunii octombrie, în România să pătrundă mase de aer rece. Potrivit specialiștilor Administrației Naționale de Meteorologie, valul de aer cald va dispărea. Astfel, prima ninsoare ar putea să cadă chiar la finalul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.
„Nu este exclus să avem precipitații sub formă de ninsoare la începutul lunii noiembrie și chiar la sfârșitul lunii octombrie, pentru că așa cum aminteam mai devreme vor mai fi pătrunderi succesive de mase de aer rece, dinspre latitudini nordice.
Masa de aer cald care se află acum în sud, treptat, se va retrage și desigur că sunt favorizate pătrunderile reci”, a transmis Oana Păduraru, meteorolog ANM, pentru DC News.