Mesaj emoționant pentru o profesoară din Târgu Jiu

Dascălii dedicați meseriei lasă amprente în sufletele elevilor! O dovadă în acest sens reprezintă scrisoarea adresată unei profesoare din municipiul Târgu Jiu de către o fostă elevă. Tânăra, acum studentă la Litere, nu a uitat cine i-a destăinuit tainele Limbii și Literaturii Române, în anii de școală. Pandurul a fost de acord să publice acest text

Scrisoarea de mulțumire este adresată profesoarei Dragu Veronica Daniela, de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
„Mulțumesc, doamna profesor, Dragu Veronica Daniela … ❤️
In urmă cu 5 ani de zile, sufletul meu s-a îndrăgostit de omul minunat ce sunteți. Și încă de atunci, din clipa in care v-am văzut, m-am simțit iubita, protejata și apreciata așa cum sunt. Am știut ca întotdeauna ne vor lega amintirile și vor construi cea mai frumoasa poveste .
Plecând pe drumul unui destin dorit, acum studenta la Litere Timișoara, ați fost omul care m-a întâmpinat cu zâmbetul pe chip, iar din momentul al cărui prag l-am călcat, am dobândit caldura unei mame care s-a asigurat ca prin toată grija oferită, nu-mi va lipsi nimic. Om care m-a învățat sa ma ridic, sa privesc înainte și sa nu renunț in absolut niciun context. Om care m-a primit in propria-i viața și mi-a oferit suport la fiecare pas plin de bucurii sau lacrimi. Om, care mi-a șters durerea și a înlocuit-o numai și numai cu fericire.
Va port in suflet mereu și voi fi întotdeauna acolo sa va ascult, indiferent ca poate ne vom afla una lângă cealaltă sau ne vom auzi la un apel. Nimeni și nimic nu poate sa ne despartă, întrucât noastră conexiune nu va fi rupta nici măcar de trecerea timpului. Veți fi mereu mama mea, sânge din sângele meu și parte din familie.
Va voi fi sprijin și un umăr pe care sa plângeți. Vom împarți durerile de orice fel, pentru ca nu e corect sa ne bucurăm împreuna și sa suferiți singura. Va voi lua de mâna și vom reuși, pentru ca suntem puternice și putem face orice.
Sunteți exact cum mi-am imaginat. Deosebita.
Sunt recunoscătoare pentru tot ce ați făcut si faceți pentru mine. Sunt recunoscătoare pentru toată dragostea dumneavoastră și pentru tot timpul acordat. Sunt recunoscătoare ca sunteți prezenta in viața mea și ma înclin pentru cât am putut sa ma descurc datorită dedicării dumneavoastră.
Ii mulțumesc lui Dumnezeu ca va am !!!
Promit sa va fiu alături mereu!
Va iubesc, doamna mea Draga!”, a transmis fosta elevă a profesoarei Dragu, Laura Stănescu.

Galerie foto


Vizualizări: 3,611

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: