Membru CS, despre rapoartele care au trimis șefii din minerit în instanță: Mi se par exagerate!

Trimiterea în judecată a celor treisprezece șefi și foști directori din Complexul Energetic Oltenia după rapoartele Corpului de Control al ministrului Energiei a fost făcută mai degrabă ca membrii Consiliului de Supraveghere să nu fie ei trași la răspundere dacă rămân indiferenți. Cel puțin asta susține Iulian Popescu, membru în CS, care adăugă că sumele calculate drept prejudiciu adus companiei de la Târgu Jiu ar fi „exagerate”.

Decizia ca toți cei 13 foști și actuali directori ai companiei energetice să răspundă pentru prejudiciile calculate de controlorii ministeriali a fost luată la finalul anului trecut. Iulian Popescu, membru în CS, a explicat, într-o emisiune la Târgu Jiu TV, că a analizat prejudiciul calculat de Corpul de Control și îl crede exagerat.

A luat totuși decizia să fie deschis proces directorilor pentru a nu avea ei probleme mai târziu. „A trecut de AGA și se continuă în instanță. Chiar în ziua și în noaptea de Revelion, am stat să citesc parte din rapoartele acelea. Le-am analizat mult timp. Acuzațiile erau foarte grave. Pot să spun că rapoartele lasă și urme de îndoială în modul în care sunt evaluate acele sume. Mi se par un pic exagerate. Există un prejudiciu. Rezultatul îl putem vedea cu toții în modul în care a ajuns compania după acești ani de administrare. Dacă nu am fi luat decizia de atragere a răspunderii patrimoniale, se putea întoarce împotriva Consiliului de Supraveghere pentru că nu am luat măsurile necesare”, a declarat Iulian Popescu.

Exagerate crede lucrurile și în privința foștilor supraveghetor, acuzați și ei de management defectuos. „Există mai multe persoane acuzate acolo. Chiar și oameni din fostul Consiliu de Supraveghere. Cred că acolo sunt lucrurile un pic exagerate. În sensul că acele persoane nu cred că ar fi avut responsabilități directe pentru acele capete de acuzare din raport. Lucrurile trebuie să ajungă în instanță până la urmă. E păcat că o să fie un proces de cinci ani, șapte ani. 17 oameni sau mai mulți. Discuți de un proces foarte complex, multe expertize. Din perspectivă morală, sunt împăcat cu această decizie. Pe o parte dintre ei îi cunosc”, a mai spus Popescu.

Treisprezece foști directori și membri în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia vor ajunge să dea explicații în instanță pentru prejudiciile constatate, în anul 2018, de către corpurile de control ale premierului și ministrului Energiei.

Acționarii companiei au decis, în ședința din 9 iunie, exercitarea în justiție a acțiunilor în răspundere formulate împotriva foștilor directori Sorinel Boza, Ovidiu Bălăcescu și Dan Vasile, cei trei fiind revocați din funcții în urmă cu trei luni.

Controalele au relevat prejudicii uriașe, de aproape 100 de milioane de euro, ca urmare a managementului defectuos.

Verificările au vizat activitatea companiei pe mai mulți ani. De aceea, acționarii CE Oltenia au hotărât să-i aducă în fața justiției și pe foștii directori Laurențiu Ciurel, Daniel Antonie, Luminița Popescu, dar și pe foștii supraveghetori Cornel Bobîlcă, Dan Codescu, Valentin Cudric, Florin Marin, Robert Ghelasi, Cătălin Nichifor și Mirela Micu.

Vizualizări: 2,095

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: