Medici noi la Novaci
Trei medici noi îşi vor începe activitatea în cadrul Spitalului Orăşenesc Novaci. Mădălina Corina Stanca a promovat concursul pentru postul de psiholog stagiar la cabinetul din Ambulatoriul integrat. S-au mai scos la concurs un post de medic specialist ATI, cu jumătate de normă, dar şi un post de medic rezident an IV, în specialitatea Radiologie şi Imagistică Medicală. Pentru fiecare a fost depusă o singură candidatură. Astfel, pentru postul de medic specialist ATI şi-a depus candidatura Ion Horaţiu Șcheau, iar pentru cel de medic radiolog s-a înscris Florin Mihai Ciobanu. Cei doi urmează să susţină concursul pe post.
„La Radiologie s-a înscris un tânăr din Craiova, iar la ATI s-a înscris un medic care a lucrat sau lucrează pe salvare la Târgu Jiu. Avem jumătate de post la ATI, pentru că cealaltă jumătate este ocupată de medicul Dinu, de la Târgu Cărbuneşti. Pe ATI mai este ocupat un post de o doctoriţă din Moldova, care a luat rezidenţiatul prin concurs şi este la rezidenţiat. Este în anul al II-lea. La Radiologie nu mai este nevoie, fiind prevăzut numai un post. A fost doctoriţa Dinulescu, care a plecat la Târgu Cărbuneşti”, a declarat Emil Grigore, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.