Medici gorjeni perfecţionaţi pe bani europeni

Circa 350 de medici și asistenţi medicali din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu vor participa la cursuri de formare profesională. Spitalul a obţinut fonduri europene pentru formarea personalului medical.

Cinci cursuri vor fi organizate în domeniile sănătatea femeii și copilului, boli netransmisibile majore, boli transmisibile-boli infecţionase, sănătatea mintală şi boli rare. Două săli de curs vor fi amenajate în cadrul spitalului din fonduri atrase prin acest proiect. Cursurile vor începe luna viitoare.

„La finalizarea acestor cursuri se vor selecta aproximativ 100 de specialiști implicaţi în implementarea acestui program care vor participa la schimburi de experienţă și bune practici la nivel european în cadrul unor congrese și conferinţe. Pe lângă faptul că vom pregăti cele aproximativ 350 de cadre medicale, vom dota și reabilita integral două săli de curs în incinta spitalului”, a declarat Gigel Capotă, managerul interimar al spitalului.

Mai mult, unitatea spitalicească va achiziţiona și un autoturism de transport persoane în leasing din cei 3,4 milioane lei care îi revin din acest program cu fonduri europene. Autoturismul va fi folosit de cursanţii care se vor deplasa în ţări europene la congrese și conferinţe medicale. Una dintre destinaţii va fi Danemarca.

Vizualizări: 633

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: