Meciul orgoliilor! Pustai - pe val, Grigoraş – pe făraş!

Cristian Pustai vine la Târgu Jiu cu noua sa echipă, ASA Târgu Mureş. Fostul tehnician al pandurilor spune că nu are „orgolii“, chiar dacă plecarea de la Pandurii nu a fost tocmai amiabilă. După rezilierea contractului, Pustai a dat în judecată clubul deoarece spunea că nu a primit toţi banii promişi. Acum, Pustai vine să bată Pandurii Târgu Jiu, echipa pe care a dus-o în Europa League. ASA Târgu Mureş are doar două înfrângeri din zece etape, iar Pandurii doar două victorii.

Partida dintre Pandurii Târgu - Jiu si ASA Târgu Mureş este programată sâmbătă, cu începere de la ora 18.30, pe Stadionul Municipal. Din lotul pandurilor lipsesc jucători importanţi precum Paraskevas şi Răduţ. Practic, vor fi faţă în faţă antrenorii care au muncit pentru ca Pandurii să ajungă vicecampioană. Din nefericire, Grigoraş va sta tot în tribune, fiind suspendat patru etape după ce l-a jignit pe arbitrul Robert Dumitru. "Din partea mea nu sunt orgolii. M-am înţeles bine cu cei de la Pandurii in perioada petrecută acolo, am obţinut performanţe, dar îmi doresc foarte mult să obţin cele trei puncte. Pentru noi este un meci cheie, deoarece avem de trecut un prag de 20 de puncte, pentru ca apoi să ne îndreptăm spre obiectivul de atingere a celor 30 de puncte, până la finalul turului. Sunt şanse mari pentru un meci frumos, deoarece întâlnim o echipă mult mai bună decât locul ocupat în clasament“, spune Pustai. El a menţionat că Pandurii a avut ghinion în meciurile cu Astra, CFR şi  Universitatea Cluj. „Este o echipă care, atunci când se descătuşează, este foarte periculoasă. Adversarul nu ne va surprinde pentru că îl ştim, dar totul depinde de prospeţimea noastră", a declarat Cristi Pustai presei centrale.

PLANURI

Cristi Pustai are planuri mari la ASA Târgu Mureş. Antrenorul care a jucat în Europa cu Gaz Metan şi Pandurii  îşi propune acelaşi lucru şi cu ASA. "Am găsit o echipă bine sudată, bine construită. Vrem să terminăm pe o poziţie cât mai bună şi, de ce nu, să ne gândim şi la cupe europene", a adăugat tehnicianul.

„Ne dorim foarte mult să câştigăm cele 3 puncte. O victorie în meciul de sâmbătă o să ne ajute să depăşim această linie şi o să fie şi o victorie de moral. (...) Cristi Pustai este un antrenor care cunoaşte foarte bine jucătorii noştri, e posibil să fie un avantaj pentru el”.

Marian Dinu, antrenor secund Pandurii

Vizualizări: 265

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: