Meci puternic la început de an pentru CSM Târgu Jiu
Echipa de handbal feminin a CSM Târgu Jiu începe anul 2025 în forță, cu o confruntare programată în Sala Sporturilor, contra Gloriei Bistrița. Luni, 6 ianuarie, handbalistele lui Liviu Andrieș și Andrei Enache revin pe teren propriu, pentru primul meci al anului și promit că vor da totul pentru un rezultat pozitiv.
Handbalistele din Târgu Jiu au parte de un meci greu la începutul acestui an și au nevoie de sprijinul suporterilor. În prima conferință de presă a anului, Liviu Andrieș a lansat un apel către suporterii gorjeni să vină în număr cât mai mare la sală și să susțină echipa.
”Avem un început de an destul de delicat. Întâlnim una dintre puterile handbalului românesc. Așteptăm fanii în număr cât mai mare la sală, va fi un spectacol agreabil și avem nevoie de ei. Sunt convins că și lor le este dor de noi, pentru că nu ne-au văzut de foarte mult timp. Ne dorim o sală plină și sper ca oamenii din Târgu Jiu să vină în număr mare, pentru că avem nevoie de ei”, a fost mesajul transmis de antrenorul Liviu Andrieș la conferința de presă.
Nu se anunță un joc ușor pentru echipa gazdă, pentru că la Târgu Jiu vine ocupanta locului 2 în Liga Florilor, Gloria Bistrița.
Partida programată luni, care contează pentru etapa a 13-a din Liga Florilor MOL, va începe la ora 17:30.