Măștile cumpărate de CE Oltenia ajung la DNA
O firmă din Gorj a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la o achiziție derulată de Complexul Energetic Oltenia. Este vorba de achiziționarea a zeci de mii de măști de protecție pentru salariații companiei. În paralel, societatea a acționat în judecată CE Oltenia.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj pe data de 10 iulie, având ca obiect „litigii privind achizițiile publice”.
Concret, Fabrica de Pungi 2009 SRL, din comuna gorjeană Telești, a formulat contestație împotriva analizei comisiei de evaluare a procedurii organizate de CE Oltenia, în data de 10 iunie, pentru achiziționarea a 53.000 de măști de protecție cu trei pliuri și trei straturi. Valoarea estimată a achiziției a fost de 95.400 de lei, fără TVA.
Societatea din Gorj s-a plâns că oferta i-a fost declarată neconformă „dintr-o greșită interpretare” a fișei tehnice.
Deși CE Oltenia a declarat procedura în regim de urgență, evaluarea unor oferte a durat peste 20 zile, timp în care firma spune că a ținut blocată cantitatea ofertată, considerându-se prejudiciată din acest motiv.
Reprezentanții societății au depus la dosar inclusiv plângerea formulată și înaintată DNA – Serviciul Teritorial Craiova.
În schimb, juriștii CE Oltenia au solicitat respingerea contestației ca fiind tardiv introdusă, peste termenul legal de 5 zile, în condițiile în care rezultatul procedurii de achiziție publică a fost comunicat, prin email, tuturor ofertanților, în data de 29 iunie.
Mai mult, CE Oltenia a arătat că reprezentanții companiei au fost puși în imposibilitatea de a evalua oferta depusă de reclamantă. „Din oferta prezentată de Fabrica de Pungi 2009 nu a rezultat, concludent, produsul ofertat, caracteristicile tehnice, cantitatea oferită și termenul de livrare, deși era menționat clar în nota de specificații maximum 5 zile de la înregistrarea comenzii contractului, prețul oferit/cantitate și modalitatea de plată acceptată de ofertant. De asemenea, se poate observa că prețurile ofertate, respectiv 1,62 lei și 1,85 lei, ce reprezintă prețuri propuse de reclamantă pentru două tipuri de produse care nu sunt solicitate de entitatea contractantă, sunt cu mult peste oferta declarată câștigătoare la un preț final de 1,14 lei”, a arătat CE Oltenia în întâmpinare.
Tribunalul Gorj a decis, pe 12 august, să anuleze ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de firma gorjeană. Societatea nu a depus la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 1.200 de lei. Decizia instanței poate fi atacată cu recurs.