Marinos Ouzounidis vrea un fundaş grec la Craiova
Universitatea Craiova n-a demarat oficial campania de transferuri, existând numai anumite negocieri pentru aducerea unor jucători. Deocamdată, oficială este numai plecarea lui Cristi Bărbuţ din Bănie, după patru ani petrecuţi la Universitatea, atacantul de 25 de ani fiind deja prezentat la Sepsi.
În privinţa achiziţiilor, craiovenii sunt numai la stadiul de urmăriri, de tatonări şi pentru că defensiva e marea problemă a celor de la Craiova, oltenii caută fundaş central.
Marinos Ouzounidis are proprunerea sa pentru întărirea devensivei Craiovei, solicitând transferul compatriotului său, Dmitrios Chatziisaias, un stoper de 28 de ani aflat sub contract cu turcii de la Caykur Rizespor. Născut la Salonic, Chatziisaias a jucat la Vataniakos, Glyfada, iar în 2013 Marinos Ouzounidis l-a dorit la Platanias, însă nu a reuşit să-l aducă, fiindcă jucătorul a semnat pentru Chania. În cele din urmă, Chatziisaias a ajuns să lucreze cu Ouzounidis, dar la Panionios Atena, în 2014-2015. Fundaşul a trecut apoi pe la Atromitos şi PAOK Salonic, care l-a vândut în Turcia, pentru 500.000 de euro, la Rizespor. N-a prins decât 13 meciuri în Superlig, fiind împrumutat la Cercle Bruges, unde a evoluat numai în 8 meciuri, după cum a informat Pro Sport.
Cotat în urmă cu 2 ani la 1,25 milioane de euro, Chatziisaias este evaluat acum la numai 100.000 de euro. Chatziisaias mai are un an de contract cu Rizespor, dar gruparea turcă ar fi dispusă să renunţe la stoperul grec pentru o sumă modică.
Câştigătoarea Cupei României are nevoie de întăriri în toate compartimentele, dar cel defensiv este prioritar. Astfel, oltenii au mai multe piste în acest mercato, fiind interesaţi atât de transferul unui fundaş dreapta, dar mai ales de aducerea a cel puţin doi stoperi.
Cel mai bun fundaş central al Universităţii în sezonul recent încheiat a fost veteranul Marius Constantin.