Maria Constantin și-a făcut cadou de ziua ei
Fosta solistă de la Ansamblul "Doina Gorjului", Maria Constantin, a împlinit 32 de ani pe 12 martie. Și-a făcut singură cadou, și anume lansarea unei noi melodii.
„Chiar azi lansez o melodie și mă bucur din suflet de toți oamenii care mă apreciază și mă iubesc și 32 de ani este așa o vârstă… Petrec prin muncă, chiar acum mă pregătesc să merg la facultate, la evenimente că este luna martie. Aștept și eu să ajung acasă să mă liniștesc puțin și să petrec alături de familie și de prieteni dragi", a spus vedeta la Star Matinal.
Solista a alocat însă ore bune pentru a răspunde la telefoanele și mesajele primite de ziua ei. (A.M.)