Cred că asta e principala grijă a mamelor. Cât mănâncă copiii lor. Începe de la naștere. Numără ml din biberon sau îi cântăresc isteric înainte și după alăptat. Știu cum e, că și eu am executat.

La diversificare e la fel de jale. Câte lingurițe mănâncă? De legume, de fructe, de cărniță, de brânzică. Știu mame care și-au cumpărat cântar să vadă exact câte grame mănâncă propriul plod. Stai. EU sunt o mamă care a cumpărat cântar. Noroc că a început în vreo 2 luni, așa, să mănânce atât de mult încât am abandonat operațiunea.

Cele mai multe discuții între mămici sunt date de mâncare. Cât mănâncă al lui Popeasca față de al lui Ioneasca, dar l-ai văzut pe al lui Constantineasca? Ce ai mai gătit, nu mai știu ce să îi fac, arunc o grămadă de mâncare, vrea doar pufuleți.

Și noi am avut etapa noastră de aventuri. Însă, per ansamblu, la subiectul ăsta sunt destul de relaxată. Posibil și pentru că fie-mea mănâncă bine cam de când s-a născut. Dar asta nu înseamnă că n-a avut și ea zile întregi în care a mâncat doar lapte. Sau, deși pe la 8 luni iaurtul era una din gustările ei preferate, după 2 ani a refuzat să se mai atingă de el. Am avut epoca ardeilor. Și cea a roșiilor. Cu siguranță a pepenelui roșu. A spanacului. A brocoli-ului. Carnea i-a plăcut tot timpul, suntem o specie carnivoră, ne convine sau nu ne convine.

Ideea e că am încercat să nu mă stresez și să o las să mănânce ce îi place. Castraveți vrei? Ok, primești castraveți. Mere? Nu pere, nu prune, nu piersici, niciun alt fruct, doar mere. Ok, mere.  Se plictisește și le rotește, dar per ansamblu își alcătuiește singură o alimentație destul de echilibrată.

Acum e în minunata fază: nu încerc nimic nou. Aproape 3 ani are, să știți pe la ce vârstă apare. Nimic, dar nimic nou. Am încercat cu chestii absolut irezistibile pentru un plod. Ntz. N-a mers. Nu viau păjituică! Ok, la prăjiturică m-am amuzat, dar când a refuzat ciocolata am zis că o înregistrez și i-o arăt la prima cură de slăbire.

Am avut noroc că i-au plăcut tot timpul legumele fierte sau în ciorbă așa că încă mănâncă din astea, dar dacă nu apuca să le mănânce nu știu ce ne făceam.

Și crănțănele. Biscuiți, pufuleți (da, și ea) fistic, goji, sitcks-uri. Prea multe zic eu. Încerc să o conving să aștepte până la masă în loc să ronțăie prostii dar mărturisesc că nu îmi reușește de fiecare dată.

Voiam să vă mai relaxez un pic cu articolul ăsta. Toți copiii fac figuri la mâncare, nu doar ai voștri. Supraviețuim noi cumva. Sper că vă aflați într-o eră mâncăcioasă. Hai poftă mare!