Luptă împotriva sedentarismului
Asociaţia Scout Society derulează în perioada 21 – 30 august proiectul „Fight with Sport against sedentarism”, adresat tinerilor. Proiectul reuneşte la Târgu-Jiu, pentru 10 zile, 42 de participanţi din Turcia, Croaţia, Slovenia şi România. Aceştia vor desfăşura activităţi cu tematică sportivă: fotbal, basket, voley sau polo. Într-una din zile se va organiza un campionat pe ţări la care vor asista şi alţi tineri din comunitatea locală, cercetaşi sau prieteni ai cercetaşilor care îşi vor susţine echipele preferate. O altă zi specială pentru participanţi este cea în care vor merge la Polovragi şi vor face hiking,rapel,tiroliană şi alte activităţi dinamice în natură pentru a încuraja tinerii să practice activităţi outdoor.
Obiectivele proiectului sunt încurajarea practicării unui sport în viaţa de zi cu zi şi evidenţierea beneficiilor aduse de acesta pe termen lung precum si promovarea unui stil de viaţă sănătos. Acest proiect a beneficiat de finanţare din partea Programului “Tineret in Acţiune”.