Lider PSD Gorj: Vom căuta candidatul pentru Târgu Jiu din partid sau din exterior

Declarație interesantă făcută de Cosmin Popescu. A transmis că Partidul Social Democrat Gorj caută candidat pentru Primăria Târgu Jiu nu doar în partid, ci și în afara acestuia. PSD va face un sondaj în Târgu Jiu și, în câteva luni, am putea afla pe cine vor susține social-democrații în cursa pentru cea mai importantă primărie din județ.

Cosmin Popescu nu a mai vrut să comenteze zvonurile cum că Marcel Romanescu ar putea trece la PSD. A spus clar însă că viitorul candidat al PSD este căutat și în afara partidului.

„Vom căuta un candidat din interiorul partidului sau din exterior, care să corespundă după ce vedem exact cetățeanul din Târgu Jiu ce își dorește: investiții în pasaje subterane, să nu mai vadă câini vagabonzi. O să facem un sondaj în perioada următoare și, spre sfârșitul anului, să avem clar opțiunea pentru candidatul din 2024 pentru alegerile locale”, a declarat Cosmin Popescu, prim vicepreședintele PSD Gorj.

Cosmin Popescu a adăugat că PSD și PNL, deși sunt împreună la guvernare, nu vor merge cu aceiași candidați la alegerile locale de peste doi ani.

„Nu cred că vor fi liste comune. Avem identități separate. Nu cred că vom vedea un nou USL. Mai este mult până în 2024. Nu trebuie să stăm în stare de letargie. Trebuie să căutăm cei mai buni candidați pentru localitățile unde nu avem primari astfel încât să ieșim învingători în 2024”, a mai spus Cosmin Popescu, într-o emisiune la Radio Infinit.

Vizualizări: 1,198

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: