Licitație deschisă pentru grupul 5 de la Rovinari

Complexul Energetic Oltenia organizează o licitație deschisă pentru reabilitarea și modernizarea blocului nr. 5 de la Termocentrala Rovinari.

Se are în vedere modernizarea instalațiilor ce se folosesc în circuitul apei de răcire a condensatoarelor, în scopul creșterii randamentului turbinei cu abur, conform caietului de sarcini.
Valoarea totală estimată a investiției este de puțin peste 5 milioane de lei, fără TVA.


Durata contractului va fi de 14 luni, iar ofertele se depun până pe 26 octombrie, ora 15.00.
„Blocul energetic nr. 5, pe lignit, de 330 MW, necesită lucrări de reabilitare și modernizare pentru continuarea funcționării în condiții de eficiență tehnică și economică, precum și alte lucrări necesare pentru conformarea la cerințele de mediu – instalație de desulfurare, instalații pentru reducere emisii Nox, modernizarea electrofiltrelor etc. Lucrările au început în anul 2014 și se estimează a fi finalizate în anul 2021”, se menționează în caietul de sarcini.


Reabilitarea grupului trebuia finalizată în acest an, dar CE Oltenia a amânat investiția din cauza costurilor cu certificatele de CO2.


După modernizare, grupul 5 de la Termocentrala Rovinari va putea funcționa cel puțin 15 ani.

Vizualizări: 2,260

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: