Liceul Energetic Târgu Jiu, lăsat fără două clase. Motivul!
Posturile dascălilor care nu au catedră sunt în pericol. Deja, de la un singur liceu din Târgu Jiu ar putea pleca doi profesori. Aceştia au fost puşi la dispoziţia Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj.
La Liceul Energetic din Târgu Jiu, ISJ Gorj a aprobat doar două clase din cele patru solicitate de conducerea şcolii. Vasile Udroiu, directorul Liceului Energetic, a explicat că şcoala pe care o conduce, la fel ca multe altele din Gorj, nu se va putea încadra în bugetul stabilit.
„S-au făcut calcule în funcţie de costul standard. Acesta este mic. Salariile au mai crescut, dar costul per elev este mic. Nu cred că ne vom încadra în acest buget pentru că sunt bani prea puţini. Şi nu vorbesc neapărat de şcoala noastră. Sunt şi şcoli de prestigiu din oraş care nu cred că se vor încadra în aceşti bani”, susţine directorul.
În plus, doi dascăli care aveau doar câteva ore la Liceul Energetic riscă să rămână pe dinafară. „Avem doi colegi care erau cu câteva ore, sub norma de catedră. Am înştiinţat Inspectoratul Şcolar. Vor fi în perioada de mobilitate, la dispoziţia Inspectoratului până când vor găsi ore la alte instituţii. Nu ne-au fost aprobate decât două clase, aşa că cei doi profesori vor avea nevoie de completări în alte şcoli”, a mai explicat Udroiu.
De partea cealaltă, Ion Işfan, inspectorul general al ISJ Gorj, susţine că multe şcoli din judeţ se vor încadra în bugetele stabilite. Pentru altele, ar putea urma rectificări. Banii vor veni direct de la Ministerul Educaţiei, iar salariile vor fi plătite prin intermediul ISJ. „Nu cred că vor fi probleme cu banii. Şcolile se vor încadra. Eu cred că peste 25% dintre şcoli se vor încadra în bugete. Toate bugetele au fost trimise deja la Minister”, a anunţat Işfan.