Liceu cu trei promovaţi la bac

Mai multe licee din Gorj au avut un procent de promovabilitate ruşinos. În topul celor mai slabe rezultate este Grupul Şcolar „Traian Vuia“ unde doar trei liceeni au reuşit să ia note de trecere, puţin peste 6. Contestaţiile au curs strângându-se aproape 2000. Cel mai mic procent de promovabilitate înregistrat la acest examen, de 53,13% a fost considerat de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj ca o apropiere de normalitate.

Doar la şase licee din judeţul Gorj procentul de promovabilitate a fost de 100%. Astfel, la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, la Liceul Teologic, la Liceul de Muzică şi Arte Plastice şi  la Colegiul „George Coşbuc” din Motru toţi elevii prezenţi au obţinut note de trecere. La polul opus se află Grupul Şcolar de  Transporturi Auto „Traian Vuia”, din Târgu Jiu, unde doar trei elevi din 58 au trecut examenul, procentul de promovabilitate este fiind 5,26%, Grupul Şcolar Industrial Tismana, unde doar 12% din cei prezenţi au reuşit să promoveze sau Grupul Şcolar Industrial Peştişani, unde doar 20% din elevi au trecut toate probele. Pentru inspectorii şcolari aceste rezultate înseamnă o apropiere de normalitate. „Ne apropiem de o normalitate care ar trebui instaurată definitiv şi cred că această sesiune este un început şi sper să se continue şi în anii care vor urma”, spune Gheorghe Mitescu, inspector şcolar general adjunct.

Aproape 2000 de contestaţii

Nemulţumiţi de notele obţinute, aproape 1.800 de elevi au depus contestaţii la centrele de examinare. Astfel, 573 de candidaţi au contestat notele de la matematică, 543 au contestat rezultatele de la română, 198 au depus contestaţii la biologie, 150 la fizică, 78 la anatomie, 37 la geografie, 36 la istorie şi 12 la informatică. Deşi contestaţii au fost cu duiumul, reprezentanţii IŞJ Gorj spun că şansele pe care le au cei care au contestat sunt destul de mici. „Procentul de rezolvare favorabilă a contestaţiilor este unul destul de mic. Condiţiile în care s-a lucrat, sub presiunea timpului a făcut să se întâmple şi unele mici erori, dar acestea sunt izolate. Şansele pe care le au cei care au contestat sunt unele destul de mici. Din 2 nu se poate face 5 şi din 8 nu se poate face 10. Există o singură şansă de promovare a examenului de bacalaureat, munca, munca şi iarăşi munca”, spune Gheorghe Mitescu.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: