Libia: 45 de persoane condamnate la moarte
Un tribunal din Libia a condamnat miercuri la moarte 45 de persoane acuzate că au ucis manifestanţi în capitala libiană Tripoli în timpul revoltei împotriva regimului Muammar Gaddafi din 2011, a anunţat Ministerul Justiţiei, relatează AFP şi DPA.
În total 124 de persoane, toate aflate în detenţie, sunt judecate în acest dosar, a precizat ministerul într-un comunicat. Dintre acestea, 45 au fost condamnate la moarte în faţa plutonului de execuţie, 54 la cinci ani de închisoare iar 22 au fost achitate de curtea de apel din Tripoli.
Cazul datează din 21 august 2011, data începutului "eliberării" capitalei libiene de regimul Gaddafi, la şase luni după declanşarea unei revolte populare pentru alungarea dictatorului. Aceşti membri ai forţelor pro-Gaddafi au deschis focul şi au ucis zeci de manifestanţi în cartierul Abu Salim.
Potrivit DPA, niciuna dintre condamnările la moarte pronunţate după 2011 nu au fost duse la îndeplinire. (A.A.)