Lebedele de pe Insuliţa din Târgu Jiu şi-au pierdut toți puii: „E o poveste foarte tristă!”

Lebedele de pe Jiu, admirate de târgujieni pe luciul apei, au rămas fără pui. Cei cinci boboci au fost luați de viitură în urmă cu o lună și au fost prinși în nămol. Doi dintre ei au fost salvați, dar erau în stare gravă. Pescarii au reușit să îi găsească și să îi scoată din nămol. Dintre ei, un singur pui a supraviețuit, dar nu va mai putea zbura. Câțiva specialiști din Sibiu îl îngrijesc într-un cabinet. Între timp, rămase singure, lebedele adulte încearcă să refacă vechiul cuibar pe Jiu.

Povestea tristă a lebedelor care acum îşi plâng puii şi încearcă să aducă pe lume o altă generaţie a fost prezentată de Claudiu Fiu, vicepreședintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Gorj. „Foarte multă lume se întreabă ce s-a întâmplat cu celebra familie de lebede. Poveste lungă şi foarte tristă....  În perioada sărbătorilor pascale 2020 lebedele au scos șase bobocei.După căteva zile au rămas cinci iar acești cinci pui au trecut printr-un moment tragic.Viitura de la sfârșitul lunii iunie, când apele Jiului au pus în pericol şi chiar au inundat zone întinse din Hunedoara şi Gorj au condus la o manevra de stopare a debitului prin golirea barajului de la Târgu Jiu. Familia de lebede a rămas practic pe nămol, în mijlocul albiei. Nu era o problemă pentru ele, lebedele adulte mai trecuseră prin astfel de situații, dar în noaptea respectivă ceva inexplicabil le-a făcut să intre pe zona de curgere a Jiului. Au fost prinse în spărgătoarele de valuri ale barajului şi au suferit o serie de traume. Astfel, doi pui au murit pe loc şi trei au fost răniți grav. Lebedele adulte au deschis aripile şi au planat peste zona de impact.... Au scăpat... dar puii nu. Cei trei pui răniti au ajuns în aval la cca 500 m de baraj și au rămas pe mal. Dintre cei trei pui doi au murit ulterior, unul în drum spre o clinică de specialitate din Sibiu şi unul chiar în braţele noastre. Scena nu poate fi descrisă în cuvinte şi nici empatia faţă de pui a părinților. Unul din pui, ultimul,  trăieşte. Este la Sibiu, îngrijit foarte bine, are o aripă ruptă și sunt șanse minime să mai poată zbura. Însă acolo sunt şi alte lebede rănite şi se poate înmulţi. Este pe mâini bune. În acest moment, lebedele adulte se află din nou în zona Insuliţei, au reconstruit cuibarul şi se pare că pregătesc o nouă generație de pui. Sper sa fie cu noroc!  Asta este situația, o tragedie imensă, o pierdere imensă”, a povestit Claudiu Fiu care a  mulţumit pe pagina sa multor oameni care au ajutat şi au contribuit în încercarea de salvare a puilor de lebădă.

Familia de lebede din zona Insuliţei a avut până acum opt generații de pui care au fost atent monitorizate de către AJVPS Gorj având în unii ani şi șapte boboci. Au fost ani când parte din boboci, imediat după ce au invatat sa zboare, au murit electrocutaţi în linile de înaltă tensiune care traversează lacul. Lebedele adulte au continuat cu perseverență şi nu au cedat, au scos generație după generație de bobocei.


Pentru că deja fac parte din peisajul frumos al oraşului Târgu Jiu, şi sunt admirate în fiecare an de mii de oameni, poate că ar fi momentul ca autorităţile să se gândească serios la un mod de a îngriji şi de a înmulţi aceste păsări.  Organizat, așa cum se întâmplă în oraşele din Germania şi Austria, acolo unde lebedele sunt protejate şi au spaţii generoase unde se înmulţesc, în captivitate, și apoi populează râurile care traversează orașele. Cei care le îngrijesc au chiar studii veterinare și sunt angajaţi ai primăriilor locale.

Galerie foto




Vizualizări: 4,082

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: