L-a înjunghiat pentru că nu a văzut „luminiţele” din tufe

Un cioban care azi împlineşte 50 de ani nu are nici un motiv de a sărbători după ce ieri a primit „cadou” de la anchetatori o pereche de cătuşe, pentru că miercuri seara l-a înjunghiat pe stăpânul turmei pe care o păzea. Acum regretă faptele, dar fără folos, pentru că numai starea de beţie în care era şi şansa celui înjunghiat a făcut ca loviturile de cuţit primite să fie grave, dar nu cât să se ajungă la crimă.

Leleştiul este comuna lovită din nou de un scandal sângeros, în ciuda faptului că localnicii sunt consideraţi paşnici. După ce în primăvară a fost înregistrată o crimă, iar mai apoi un localnic a fost arestat pentru că batjocorea fetiţele vecinilor, miercuri seara, la o stână aflată la marginea satului Rasoviţa, un cioban a fost aproape de a-i suprima viaţa proprietarului turmei pe care o păzea de vreo jumătate de an. Alexandru Corbea a tras la măsea un litru de vin, după cum spune chiar el, iar apoi şi-a făcut curaj să îi spună stăpânului său că îl părăseşte pentru a merge la o altă stână. A început să-i spună chiar că vede nişte „luminiţe” în tufele de pe câmpul din preajma stânei şi, aşa, din contrazicere în contrazicere, unul a ajuns să pună mâna pe par, iar celălalt pe cuţit.

„Eu am spus că e o lumină pe câmp, el nu m-a crezut, apoi a izbucnit o ceartă între mine şi stăpânul meu, după care mi-a cerut să plec, să nu mai mă vadă. M-am dus în stână să vorbesc la telefon, el a venit după mine, iar eu i-am spus să nu se apropie că o să dau. Şi am dat cu cuţitul, asta am făcut”, s-a confesat bărbatul în faţa anchetatorilor ieri dimineaţă.

Cătuşele, cadou de ziua sa

Alexandru Corbu regreta amarnic ieri ceea ce făcuse în noaptea precedentă. Victima sa, stăpânul turmei, Daniel Pop, a ajuns la spital în stare gravă, fiind dus direct în sala de operaţie pentru a-i fi salvată viaţa. Ciobanul, în schimb, când a realizat ce făcuse a dat bir cu fugiţii şi s-a ascuns mai întâi în tufele unde văzuse „luminiţe”, iar apoi s-a dus în pădurea de la marginea satului, unde a fost capturat de poliţişti ieri în zori. Pe lumină regreta şi mai mult, mai ales că azi este ziua sa de naştere. „El la spital şi eu la puşcărie şi pentru ce?”, filosofa acesta în timp ce le mărturisea anchetatorilor ceea ce făcuse. A fost dus la Parchet şi audiat, iar procurorul de caz a cerut mandat de arestare preventivă pe numele său, obţinând unul de 29 de zile. Bărbatul este acuzat de tentativă de omor şi riscă să stea după gratii o perioadă care poate ajunge chiar şi jumătate din anii pe care i-a trăit până acum.

Vizualizări: 256

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: