Juniori testaţi de Bogoi într-un meci oficial
Pandurii Târgu Jiu s-a folosit de meciul din Cupa României cu CS Mioveni pentru a testa fotbaliştii pe care îi are în lot şi care nu au fost folosiţi până acum. Au intrat pe teren juniorii Alexandru Almic, Robert Dănescu şi Florin Măicăneanu, dar şi ultimele achiziţii Robert Lică şi Milos Draca. Pandurii a pierdut cu 3-1 pe terenul sintetic amenajat lângă stadionul Municipal din Târgu Jiu.
„Scopul nostru principal a fost să rulăm tot lotul. Au jucat fotbaliştii care în acest început de campionat au evoluat mai puţin sau deloc. Eu spun că au făcut un efort destul de bun, chiar dacă rezultatul a fost nefavorabil. Sunt puţin supărat pe primele două goluri primite, le-am luat din faze fixe. Am jucat apoi în 10 oameni, facem greşeli în continuare pentru că avem mulţi jucători tineri”, a declarat antrenorul echipei Pandurii, Adrian Bogoi, după meci.
Lică, fost la ACS Berceni, s-a accidentat în finalul primei reprize, iar sârbul Draca a fost eliminat în minutul 50, pentru fault în postură de ultim apărător, asupra lui Balint. La meciul de debut la Pandurii s-a aflat şi portarul orădean Alin Sălăjan, care în returul sezonului trecut a fost legitimat la Luceafărul Oradea, unde a fost doar rezervă. Acesta a încasat miercuri 3 goluri, iar la ultimul a greşit flagrant: în minutul 86, balonul şutat de Valentin Balint a prins gazonul şi a sărit peste portar.
Sâmbătă, de la ora 11:00, Pandurii va juca la Brăila, în etapa 7 din Liga 2. (A.A.)