Judecarea agresorului din Motru intră în linie dreaptă

Bărbatul de 45 de ani care în decembrie anul trecut și-a înjunghiat soția care își ducea copilul la o școală din Motru poate fi judecat. Magistraţii Tribunalului Gorj au confirmat joi legalitatea rechizitoriului şi au dispus începerea judecăţii pe fond.

„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, privind pe inculpatul Şchiopan Constantin, trimis în judecată pentru săvârşirea infracțiunii de violență în familie cu referire la tentativă la infracțiunea de omor calificat, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii”, a stabilit instanța.

Agresorul este în continuare în arest. Fapta a fost comisă pe 7 decembrie, la ora 07.35, pe strada Aleea Fagului, din municipiul Motru. Șchiopan a băgat cuțitul de mai multe ori în femeia cu care a fost căsătorit 21 de ani și cu care are patru copii.

Cei doi locuiau în comuna Șovarna din județul Mehedinți, dar femeia și copiii se mutaseră la părinții ei din Motru, din cauza violențelor tot mai dese cauzate de consumul de alcool.

În ziua cu pricina, Șchiopan a cumpărat un cuțit și o sticlă de coniac de la un magazin din Motru, fiind surprins pe camerele de supraveghere. A pândit soția când îl ducea pe cel mic la școală și a băgat cuțitul în ea de mai multe ori, după care l-a aruncat. Ulterior, a recuperat cuțitul și a încercat să își taie gâtul, provocându-și răni superficiale. Medicii din Târgu Jiu au reușit să le salveze ambilor viața.

Vizualizări: 2,842

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: