Jianu: Oricât de mult ne-am dori o testare în masă, există proceduri
Primarul din Motru, Gigel Jianu, a comunicat într-o postare pe pagina de socializare că încă cinci persoane au fost testate, după ce șase au fost confirmate pozitiv pentru Covid-19. "Până în acest moment, la Spitalul Motru, au fost aduși 13 pacienți. Au fost testați 8, iar pentru ceilalți 5 așteptăm rezultatele. Din cei 8 pacienți testați, 6 au fost confirmați ca fiind infectați cu coronavirus și transportați la Tg. Cărbunești și Tg. Jiu, pentru tratament. Pentru ceilalți 2 pacienți (minori) testul este negativ și au fost izolați la domiciliul bunicilor", a scris Jianu.
"Oricât de mult ne-am dori o testare în masă, există proceduri și reglementări în acest sens, Direcția de Sănătate Publică păstrând legătura cu laboratoarele și cu celelalte direcții", a explicat Jianu.
La apariția primului caz de Covid-19 în localitate, la Motru nu mai era nicio persoană izolată la domiciliu. Acum sunt câteva sute. "Încă de la sfârșitul lunii februarie am avut persoane izolate la domiciliul; la început au fost 8, apoi numărul lor a crescut la 150, pentru ca, la mijlocul lunii aprilie, să nu mai avem nici o persoană izolată. Persoanele care se izolează la domiciliu sunt stabilite de către Direcția de Sănătate Publică, în urma unor anchete epidemiologice. Începând cu data de 17 aprilie, în Municipiul Motru, sunt izolate la domiciliu, pentru 14 zile, alte 267 de persoane, ca urmare a apariției primului caz de infestare cu coronavirus", a mai comunicat primarul Jianu.
Toate persoanele izolate la domiciliu sunt monitorizate, zilnic, de angajați ai primăriei, care îi întreabă atât despre simptome, cât și despre alte necesități (alimente, medicamente). Sunt aprovizionați cu cele necesare și li se ridică gunoiul menajer. (A.A.)