ITM Gorj, despre stresul la locul de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj derulează pe tot parcursul acestui an acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale determinate de stresul profesional, transmite instituția într-un comunicat de presă. 

Obiectivele acestor acțiuni sunt:

- promovarea unui mediu de muncă sigur și sănătos prin combaterea riscurilor psihosociale evaluate la sursă și diminuarea acestora;

- stabilirea măsurilor care se impun pentru prevenirea producerii unor evenimente grave lucrătorilor din cauza riscurilor psihosociale existente la locul de muncă;

- conștientizarea și consultarea atât a angajatorilor, cât și a lucrătorilor privind implementarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă pentru creșterea stării de bine la locul de muncă;

- încurajarea schimbului de informații și bune practici în aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă.

Riscurile psihosociale și stresul la locul de muncă se numără printre cele mai mari provocări în materie de securitate și sănătate în muncă. Acestea au un impact semnificativ asupra sănătății oamenilor, asupra organizațiilor și a economiilor naționale. Sunt generate de conceperea, organizarea și gestionarea precară a activității, la nivelul angajatorilor, precum și de un context social necorespunzător la locul de muncă și pot avea efecte negative pe plan psihologic, fizic sau moral.

Printre condițiile de lucru care determină riscuri psihosociale se numără:

- volumul excesiv de muncă;

- cerințele contradictorii și lipsa de claritate privind rolul pe care îl are de îndeplinit lucrătorul;

- instruirea nu se face la timp sau nu este suficientă;

- lipsa de implicare în luarea deciziilor care afectează lucrătorul și lipsa de influență asupra modului de desfășurare a activității;

- schimbările organizatorice gestionate necorespunzător, nesiguranța locului de muncă;

- neefectuarea examenului medical la angajare, periodic sau reîntoarcerea la muncă;

- comunicarea ineficientă, lipsa de sprijin din partea conducerii sau a colegilor;

- hărțuirea psihologică și sexuală, violența din partea terților.

Vizualizări: 1,369

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: