Ișfan: Grădinițele cu program prelungit din Târgu Jiu sunt supraaglomerate
Toate grădinițele cu program prelungit din Târgu Jiu sunt foarte aglomerate pentru că, în mediul rural, părinții nu au unde să își lase copiii. Așa că preferă să se mute la oraș ca să poată și munci. O spune Ion Ișfan, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, care propune să fie transformate grădinițele cu program normal în grădinițe cu program prelungit și în mediul rural, mai ales că, din toamna anului viitor, învățământul devine obligatoriu de la vârsta de 3 ani.
Ion Ișfan a explicat, la Radio Accent, că sunt foarte puține grădinițe cu program prelungit, iar aproape toate se regăsesc în mediul urban. Așa se face că spațiile sunt foarte aglomerate: „Spun de multă vreme despre problema grădinițelor cu program prelungit din Târgu Jiu. Acestea sunt supraaglomerate din cauza părinților care aduc copiii în Târgu Jiu. Preferă să vină cu ei de la 15 sau chiar 20 de kilometri distanță de Târgu Jiu, să-și ia gazdă, să-și cumpere locuință și să aducă copilul la o grădiniță cu program prelungit din Târgu Jiu pentru că lucrează de la 7 la 15 și nu are cine, la ora 12, să-i ia copilul și să-l ducă acasă”.
De anul viitor, va intra în vigoare legea care prevede că învățământul va deveni obligatoriu de la 3 ani, așa că va fi ocazia perfectă pentru ca, și în mediul rural, să fie înființate grădinițe cu program prelungit. „Soluția este foarte simplă: Să creăm grădinițe cu program prelungit în tot mediul rural. Eu am încercat, am găsit primari mai destupați la minte, care au înțeles problemele cu care se confruntă comunitatea locală. Dacă nu e populată, degeaba ai asfalt, canal. Au înțeles că trebuie să aibă școală, grădiniță cu program prelungit. Păcat că măsurile guvernamentale au venit încet. Mulți primari au vrut să facă acest lucru, dar nu aveau spații adecvate pentru acest tip de învățământ. Începând cu 1 septembrie 2020, învățământul în România o să fie obligatoriu de la 3 ani. Ești obligat să duci copilul la 3 ani la școală. Să venim cu o măsură complementară, și grădinițele cu program normal să fie transformate în grădinițe cu program prelungit, iar Guvernul să vină cu o măsură să plătească masa acestor copii”, mai propune Ion Ișfan.
Deja, susține adjunctul ISJ Gorj, statul plătește lunar în jur de 80 de lei pentru fiecare copil care merge la grădiniță. „Undeva la 80 de lei se plătește acum pe lună pentru copiii care vin la grădiniță. Acele tichete de 50 de lei pe care le primesc părinții care duc copiii la grădiniță. Mai punem laptele, cornul, mărul, undeva la 80-85 de lei deja plătește statul”, a mai explicat Ion Ișfan.