Iohannis dă vina pe PSD pentru numărul mare de decese în pandemie. Cine e la guvernare?
Preşedintele Klaus Iohannis a comentat marţi, răspunzând unei întrebări, faptul că România are un număr foarte mare de decese, deşi numărul de noi cazuri de COVID-19 nu e chiar atât de mare comparativ cu alte state, el susţinând că explicaţiile se regăsesc în trecutul recent, adică în ultimii 30 de ani, în consiţiile în care ”20 şi ceva de ani România a fost condusă de PSD, care a avut o politică în domeniul sanitar proastă, foarte proastă”.
PNL a fost însă la guvernare pe toată perioada pandemiei, timp în care nu a găsit soluții nici pentru creșterea semnificativă a numărului de paturi la Terapie Intensivă, dar nici pentru a transfera personalul de pe secțiile goale sau aproape goale spre spitalele care tratează pacienți Covid.
Iohannis a fost întrebat de ce România înregistrează un număr foarte mare de morţi, deşi numărul de noi cazuri de COVID-19 nu este chiar atât de mare comparativ cu alte state.
”Explicaţiile se găsesc fără a fi mare specialist, în trecutul nostru mai recent, adică din ultimii 30 de ani. Nu vreau să fac acum din asta o polemică politică, dar ştiţi că în majoritatea... cred chiar publicaţia dumneavoastră a făcut un calcul, din ultimii 30 de ani, 20 şi ceva de ani România a fost condusă de PSD, care a avut o politică în domeniul sanitar proastă, foarte proastă. Asta e o realitate. Drept pentru care sănătatea publică, deci sănătatea noastră, a românilor, nu este la un nivel bun. La foarte mulţi parametri de sănătate publică suntem în coada clasamentului. Este trist, dar este adevărat”, a replicat preşedintele.
Iohannis nu a găsit nicio vină celor care sunt la guvernare de dinainte de pandemie, adică liberalilor, care riscă oricum să piardă puncte importante în sondaje până la alegerile din 6 decembrie.