„Investeşte în tine”. Credite fără dobândă. Condiţii!
Românii care vor să urmeze cursuri de specializare sau să îşi schimbe profesia vor primi credite garantate de stat. Ministerul Finanţelor a publicat condiţiile prin care tinerii pot primi bani prin programul „Investeşte în tine”. Vorbim despre credite de maximum 40.000 de lei, bani care pot fi folosiţi şi pentru plata chiriei, a unui laptop sau a taxei de creşă pentru copii.
Românii care vor să ia un credit fără dobândă trebuie să urmeze cursuri de calificare sau să fie înscrişi la o formă de învăţământ, adică liceu sau facultate. Suma diferă în funcţie de vârstă. Cei între 16 şi 26 de ani primesc maximum 40.000 de lei, iar cei cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani - cel mult 35.000 de lei. Durata maximă de creditare este de 10 ani. Iar dobânda, de 2% plus ROBOR la trei luni, va fi suportată de stat.
Sunt multe activităţi la care tinerii pot folosi banii astfel obţinuţi. Pe lângă studii, îşi pot achita şi cazarea la cămin sau chiria. Totodată, pot să acopere cheltuielile cu creşa sau grădiniţa copiilor, să îşi cumpere calculatoare, cărţi sau articole sportive.
Valoarea maximă a creditului luat de stat este de 40.000 de lei. Însă, dacă beneficiarul este angajat sau se angajează în această perioadă, mai poate primi un adaos de 20.000 de lei la valoarea creditului. Creditele sunt garantate de stat în proporţie de 80%. Pentru diferenţă, băncile pot cere, însă, garanţii.
Deocamdată, nu este clar dacă toate băncile vor accepta să intre în programul „Investeşte în tine”, care se va derula până în 2020. (A.P.)