Intoxicarea privatizării CE Oltenia, demontată de PNL
Un vicepreşedinte PNL a reacţionat la intoxicarea lansată de unii lideri politici, cum că guvernul Cioloş ar urmări privatizarea Complexului Energetic Oltenia la preţul unui fotbalist. „PSD minte cu nerușinare. Guvernul Ponta a propus privatizarea CEO Oltenia și dă vina pe Guvernul Cioloș”, a spus Virgil Popescu. Speculaţiile au apărut după ce ministrul tehnocrat al Energiei a anunţat în planul de măsuri pentru acest an „continuarea procedurilor pentru privatizarea CE Oltenia şi Hidroelectrica”. Ulterior a precizat că este vorba listarea la bursă a unui pachet de 15%, măsură iniţiată de guvernul Ponta, dar cei rău intenţionaţi au preferat să ignore informaţia.
„Privatizarea CEO Oltenia reprezintă un proiect pe care PSD l-a formulat încă din anul 2012 și a fost adoptat în 2013. Acest proiect a fost redactat în conformitate cu recomandările reprezentanților FMI. Guvernul, condus de Victor Ponta la acea vreme, a transmis FMI-ului mai multe scrisori prin care îi informa că intenționează să privatizeze 15% din acțiunile CEO Oltenia. De asemenea, Guvernul Ponta a precizat că vrea să facă același lucru și cu Hidroelectrica”, reaminteşte acum vicepreşedintele liberal.
Privatizarea CEO Oltenia presupune listarea pe Bursă, printr-o ofertă publică inițială, a unui pachet de 15% din acțiunile Complexului. Rolul acestei listări este de recapitaliza CEO, îmbunătățirea performanțelor, asigurarea locurilor de muncă, eficientizarea economică și retehnologizarea unităților de producție, explică Virgil Popescu.
„PSD şi Ponta au minţit cu neruşinare”
Liberalul Virgil Popescu este din Mehedinţi, dar pare mai pe fază decât liberalii gorjeni când vine vorba de compania energetică. „PSD și Guvernul Ponta au mințit cu nerușinare tot timpul, precizând că nu vor privatiza CEO Oltenia, însă ei luaseră această decizie cu câțiva ani în urmă. Andrei Gerea, Ministrul Energiei din fosta coaliție de guvernare, se bătea cu pumnul în piept că nu se va lua această decizie, în timp ce proiectul fusese deja adoptat de către Executiv. Ar fi fost mult mai cinstit să-și recunoască incompetența și să solicite ajutorul specialiștilor din domeniu. Acum tot social-democrații sunt cei care răspândesc zvonul că actualul Guvern, condus de Dacian Cioloș, dorește privatizarea CEO Oltenia, pe când miniștrii nu fac decât să aplice un proiect adoptat și asumat de fosta coaliție de guvernare. România trebuie să-și respecte promisiunile făcute în fața FMI, nu putem să ne răzgândim după ce PSD a negociat condițiile cu creditorii internaționali”, arată Virgil Popescu.
Vicepreşedinte liberal spune că, ţinând cont că procesul de privatizare necesită o atenție deosebită, iar Ministerul Energiei va studia atent condițiile în care se va realiza acest pas important pentru România, există posibilitatea ca privatizarea CEO Oltenia să nu fie finalizată până la sfârșitul acestui an, atunci când expiră mandatul actualului Guvern. „Nu mă aștept ca PSD să dea dovadă de maturitate și onoare și să vină în fața cetățenilor să recunoască aceste lucruri. E o dovadă de ipocrizie să punem în cârca guvernului de tehnocrați o decizie adoptată și asumată de Guvernul condus de Victor Ponta. Într-un an electoral, PSD încearcă să se spele de păcate și să mai câștige capital electoral prin minciuni, așa cum ne-a obișnuit. Interesele României sau situația economică nu sunt subiecte de interes pentru social-democrați. Aceștia vor continua să pună presiune, mai ales că întregul sistem energetic al țării se bazează pe Complexul Energetic Oltenia”, spune Popescu.
Popescu evocă managementul defectuos al lui Ciurel
Situația de la CEO Oltenia ar trebui să ne oblige la măsuri prin care să prevenim astfel de dezastre, este semnalul tras de liberalul Virgil Popescu. „CEO Oltenia a ajuns la acest stadiu în urma unui management defectuos, însă societatea poate fi reabilitată dacă actualul management îți face treaba și vine cu un plan concret de acțiuni, dar și cu măsuri de transparență. Guvernul a luat decizia de a-l înlocui pe Laurențiu Ciurel, fostul director CEO, astfel încât să încerce să redreseze cursul Complexului Energetic. Tot la presiunile PSD se vorbește și despre insolvența CEO Oltenia, însă sunt sigur că românii vor respinge această tentativă de manipulare și vor avea răbdare cu noua conducere a Complexului, fără Ciurel la conducere”, explică Popescu.
Liberalul susţine că asta e politica pe care a dus-o PSD întotdeauna: „Îmi doresc că electoratul să aibă puterea de a nu se lăsa cuprins de acest joc al manipulării. CEO Oltenia este o companie esențială pentru statul român și economia națională. Complexul Energetic e un factor important în strategia de securitate energetică. E nevoie de maturitate și responsabilitate politică pentru a găsi soluțiile potrivite la problemele cu care se confruntă CEO”.