Glumă macabră a senatorului Dian Popescu

Senatorul de Gorj Dian Popescu şi-a taxat foştii colegi din PNL, după mascarada de lansare a candidatului formaţiunii la Primăria Târgu Jiu. PNL Gorj şi-a bătut joc de cei cinci candidaţi intraţi în sondaj şi a anunţat un al şaselea, scos din buzunar de cei doi copreşedinţi Tudor Barbu şi Dan Vîlceanu. Celor cinci daţi la o parte nici măcar nu li s-a comunicat rezultatul sondajului plătit cu bani din buzunarele lor. Ca umilinţa să fie maximă, aceştia au fost invitaţi să participe la conferinţa de presă ca susţinători ai noului candidat, singura care a refuzat fiind deputatul Niculina Mocioi, care a spus că nu vrea să-şi dea girul pe o procedură incorectă. Alături de candidatul Octavian Lupulescu au fost însă cei doi co-preşedinţi şi candidaţii daţi la o parte: Romanescu, Berca, Banţa şi Rotaru. Feţele tuturor erau însă de priveghi, ceea ce l-a făcut pe senatorul trecut la ALDE să posteze pe pagina de socializare o fotografie trucată, în care liberalii par să se reculeagă lângă sicriul celui ce-a fost PNL Gorj. „Mare bucurie, mare! Cam asta a fost atmosfera la PNL Gorj, când au anunţat candidatul pentru Primăria Târgu Jiu”, a scris Dian Popescu pe facebook. (A.A.)

Vizualizări: 275

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: