Instructori auto din Târgu Jiu, amendați

Doi instructori auto din municipiul Târgu Jiu au fost sancţionaţi de poliţişti cu suma de 1.000 de lei după ce au încălcat restricţiile de circulaţie impuse şcolilor de şoferi intrate în vigoare la 27 august, arată Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj. Maşinile şcolilor de şoferi nu mai au voie pe anumite străzi, pentru a nu îngreuna circulaţia.

„Au fost verificate în trafic 40 de astfel autovehicule, ocazie cu care au fost depistaţi doi instructori auto care au încălcat restricţiile intrate în vigoare începând cu data de 27 august, fiind sancţionaţi cu 1.000 de lei”, se precizează în comunicatul de presă.

Conform IPJ Gorj, procesul de instruire practică a cursanţilor în vederea prezentării la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, cât şi susţinerea probei practice a acestui examen nu se vor mai efectua, din 27 de august, pe DE 79 - tronsonul cuprins între localităţile Polatişte (limita cu judeţul Hunedoara) şi Ţânţăreni (limita cu judeţul Dolj), pe DN 67C - tronson Novaci - Rânca şi pe arterele rutiere pe care se execută lucrări care afectează partea carosabilă (reabilitări, modernizări, branşamente etc).

De asemenea, în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri, în intervalele orare 7,30 - 20,00, activitatea de instruire practică şi susţinerea examenului în vederea obţinerii permisului de conducere este interzisă pe tronsoane de pe aproximativ 20 de străzi din municipiul Târgu Jiu. (A.A.)

acestui examen nu se vor mai efectua, din 27 de august, pe DE 79 - tronsonul cuprins între localităţile Polatişte (limita cu judeţul Hunedoara) şi Ţânţăreni (limita cu judeţul Dolj), pe DN 67C - tronson Novaci - Rânca şi pe arterele rutiere pe care se execută lucrări care afectează partea carosabilă (reabilitări, modernizări, branşamente etc).

De asemenea, în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri, în intervalele orare 7,30 - 20,00, activitatea de instruire practică şi susţinerea examenului în vederea obţinerii permisului de conducere este interzisă pe tronsoane de pe aproximativ 20 de străzi din municipiul Târgu-Jiu. (A.A.)

Vizualizări: 5,609

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: