Instituție publică din Târgu Jiu, debranșată de la apă
Noi debranșări la sedii de instituții aflate în subordinea Primăriei Târgu Jiu. Este vorba despre două grădinițe și o instituție publică.
Scandalul între Primăria Târgu Jiu și Aparegio Gorj SA este departe de a fi stins. Astfel, după robinetele oprite la Stadionul Municipal din cauza unui racord considerat ilegal, societatea de apă și canal a constatat noi nereguli. Una dintre instituțiile care are de suferit este Centrul de Informare și Promovare Turistică din Târgu Jiu.
”Societatea Aparegio continuă verificările în rândul utilizatorilor în ceea ce privește branșamentele la apă. Astăzi au fost depistate alte puncte de consum care nu erau înregistrate și contorizate la societate. Mai exact, este vorba despre grădinița ”Vis de Copil” din strada Narcise și Preajba, dar și Centrul de Informare și Promovare Turistică din Târgu Jiu. Contoarele de apă au fost sigilate, iar racordul se va face abia după ce se vor urma pașii legali”, transmit reprezentanții Aparegio Gorj.
Cu privire la racordul presupus ilegal de la stadion, Poliția a deschis dosar penal.