Indieni și asiatici pe un șantier din Gorj
Tot mai multe firme din Gorj se văd nevoite să apeleze la muncitori străini ca să-și poată duce contractele la îndeplinire. De ceva vreme, un drum din Bumbești-Jiu este modernizat cu zeci de lucrători aduși din India sau Asia.
"Lucrează, lucrează mult și bine. Rar i-am văzut să ia pauze", ne-a spus un localnic. "Ne-am minunat și noi când i-am văzut cu lopețile. Chiar nu au mai găsit oameni la noi? Ai noștri pleacă pe la alții și noi muncim cu străini. Oamenii sunt foarte muncitori. Nu înțeleg deloc limba română, dar au înțeles ce au de făcut pe șantier și sperăm să facă treabă bună", a spus un alt localnic din zonă.
Edilul din Bumbești-Jiu speră ca lucrările să se termine până în iarnă. "Este vorba de un proiect ce trebuie să fie gata până la sfârșitul anului. Este mobilizare pe șantier. Este un tronson de aproximativ șapte kilometri, care este modernizat și sunt 40-50 de lucrători. În mare parte, am înțeles că subt din India, Sri Lanka", a spus Constantin Bobaru.
Nu este însă singura lucrare care se face cu muncitori veniți de departe. Și pe șantierul centurii din Târgu Jiu sunt angajați bărbați veniți din țările asiatice.