Începe Târgul de 1 și 8 Martie. Tragere la sorți pentru corturi
Târgul dedicat zilelor de 1 și 8 Martie își va deschide porțile joi, 23 februarie. Comercianții cu mărțișoare și flori își vor aștepta clienții în zona centrală din municipiul Târgu Jiu, dar și în alte câteva locații din oraș, special amenajate pentru acest eveniment.
Pentru comercianții de mărțișoare, municipalitatea a amenajat câteva corturi pe care a ales să le distribuie celor interesați, prin tragere la sorți.
„Locurile pentru comercianții de mărțișoare vor fi trase la sorți în dimineața zilei de 23 februarie, la ora 08:00, la Teatrul de Vară. Imediat după distribuirea corturilor, comercianții își vor putea începe activitatea în spațiile alocate din centrul pietonal.
Comercianții de flori vor participa la o tragere la sorți asemănătoare, de la ora 12:00, la sediul Serviciului Concesionări din strada A. I. Cuza, nr. 15 (fostul sediu al Direcției Patrimoniu, vizavi de Direcția Taxe și Impozite). În cazul acestora se vor distribui doar suprafețele de teren din centrul municipiului, corturile fiind destinate exclusiv comerțului cu mărțișoare.
Toate persoanele care au depus cereri pentru a închiria un spațiu sau un cort au fost notificate în scris asupra acestor detalii, la adresele menționate în cereri”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Târgu Jiu.