Incendiu la spital, cel puțin doi morți
Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti, care este unitate suport COVID, din primele date reieşind că doi pacienţi sunt decedaţi, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova. Incendiul a fost lichidat.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, Bogdan Nica, a afirmat, joi, că incendiul izbucnit la Secţia de Boli Infecţioase nu ar fi pornit de la instalaţia de oxigen, ci probabil de la o scânteie produsă între pat şi parchet, pe fondul agitaţiei bolnavului.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. O infirmieră care se afla la acel moment în salon a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului.
Incendiul a fost lichidat în doar câteva minute, suficient ca doi pacienți să fie carbonizați.