Încă un accident cu trei răniți la Scoarța

Două accidente au avut loc aproape în același timp la Scoarța, la circa un kilometru unul de altul, în total șase persoane fiind rănite.

În primul accident au intrat în coliziune două motociclete, una condusă de un cetățean din Republica Moldova, alta de un cetățean maghiar, la spital ajungând și o pasageră.

“La finalizarea intervenției, echipajele au fost direcționate către un alt accident produs la aproximativ un kilometru distanță. De această dată, un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț. La fața locului a fost direcționată autospeciala din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu și alte 3 ambulanțe din cadrul SAJ Gorj. În urma impactului au rezultat 3 victime (două femei si un bărbat). Persoanele nu erau încarcerate, erau conștiente, li s-a acordat primul ajutor calificat la fața locului, iar ulterior au fost transportate la spitalul din Tg-Jiu”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.

Potrivit IPJ Gorj, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Alba Iulia, a intrat în depășirea unui autoturism, iar în timpul manevrei de depășire, un conducător auto de 21 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, care circula în fața sa, a inițiat la rândul său manevra de depășire, moment în care au intrat în coliziune.

“În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a trei persoane, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 25 de ani, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, arată IPJ Gorj.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 6,301

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: