Încă o retragere din Liga 3, trei abandonuri în acest sezon

Oficialii FRF primesc veşti proaste înainte de reluarea Ligii 3. Încă un club nu va mai continua din retur, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi este al treilea club din acest sezon care şi-a întrerupt antrenamentele şi e în imposibilitate de a mai juca. Din Seria a 4-a, unde evoluează gorjenii de la Cărbuneşti, s-a retras deja Naţional Sebiş.

Formaţia studenţească ACS Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi are şanse infime să facă deplasarea la Târgu Secuiesc, pentru partida de sâmbătă, din prima etapă a returului Ligii 3. Retragerea echipei gălăţene din campionat este iminentă, chiar dacă, oficial, nimeni din conducere nu s-a pronunţat public.

Liga 3 e aproape de al treilea abandon în această iarnă, înainte de retur, după cele ale cluburilor Tractorul Cetate (Seria 3) şi Naţional Sebiş (Seria 4). Situaţia de ACS Dunărea devenise critică încă de săptămâna trecută şi s-a mai sperat într-o minune până miercuri, când antrenamentele au fost anulate, iar jucătorii confirmă că au fost anunţaţi să încerce să-şi găsească alte angajamente,a informat liga2.ro.

Printre altele, clubul gălăţean nu poate accesa fonduri din partea Primăriei şi Consiliului Local, din dosar lipsind documente prin care să demonstreze că are cum să-şi asigure contribuţia de 10 la sută la bugetul proiectului.

ACS Universitatea „Dunărea de Jos” se află în clasamentul Seriei 1 pe locul 14 din 16, retrogradabil. Clubul a fost înfiinţat în august 2017, dorindu-se a fi continuator al fostei echipe CSU Galaţi, finalistă a Cupei României în 1976 şi care a dispărut în 1982 în urma fuzionării cu FCM Galaţi. Acesta ar fi al treilea abandon gălăţean, din ultimii doi ani, la jumătatea campionatului Ligii 3, precedentele două cazuri similare fiind cele ale formaţiilor Metalosport Galaţi şi Avântul Valea Mărului, consemnate în primăvara din 2018.

Vizualizări: 742

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: