Înaltă recunoaştere pentru un profesor german care s-a îndrăgostit de Brâncuşi

Profesorul universitar german Günter Stock a primit joi, 16 iunie, din partea Senatului Universităţii "Constantin Brâncuşi" (UCB) din Târgu Jiu titlul de Doctor Honoris Causa. Stock, care este preşedintele Federaţiei Academiilor de Ştiinţe Europene, a fost recompensat pentru realizările remarcabile în activitatea științifică și de cercetare.

Oferirea înaltei recunoaşteri profesorului universitar german Günter Stock a avut loc în cadrul unei ședințe festive a Senatului universităţii din Târgu Jiu. Evenimentul s-a desfăşurat la sediul din Debarcader, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a cadrelor universitare și directorilor de instituţii.
Adrian Gorun, preşedintele Senatului UCB, a ţinut un discurs prin care a prezentat date relevante, dar şi realizările profesorului universitar din Germania. Reprezentanţii universităţii au spus despre Günter Stock că este un iubitor al operelor lui Constantin Brâncuşi. "Este un eveniment excepţional dată fiind personalitatea celui omagiat astăzi, cel căruia i se conferă titlul de Doctor Honoris Causa. Este vorba de profesorul Günter Stock. Este o personalitate a lumii științifice și lumii culturale europene, pentru că domnia sa este profesor de medicină, cu doctorat în medicină, cu foarte multe lucrări publicate în domeniul psihiatriei, dar ceea ce îl leagă de Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu este și preocuparea pentru viața și opera lui Brâncuși. Dânsul are preocupări în acest sens și va susține o comunicare în cadrul unui simpozion în universitate pe teme Brâncuși. Dincolo de faptul că este profesor universitar la universitatea Brandenburg din Berlin, domnul profesor Günter Stock este și președintele tuturor academiilor la nivelul Europei. Este un lucru remarcabil pentru faptul că dânsul este prezent astăzi la Târgu Jiu și sperăm ca de aici în colo să fie o punte, o relație de legătură între noi și universitățile din Europa", a declarat Luminița Popescu, rectorul UCB.
După festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa a avut loc un simpozion pe teme de medicină, dar și un altul pe teme brâncușiene la care a luat parte și profesorul universitar german Günter Stock.

Vizualizări: 447

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: