„În ce calitate l-am discriminat, de transsexual, de gay?”
Val de reclamaţii între mai vechii combatanţi electorali pe de colegiul 1 la deputaţi, colegiu câştigat de Dan Ilie Morega, cel care acum se plânge că adversarul său direct, rectorul Adrian Gorun, l-a reclamat de zeci de ori, inclusiv la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Liberalul şef se întreabă retoric, „în ce calitate l-am discriminat, de transsexual, de gay”, cuvinte care pun şi mai mult gaz pe foc în conflictul dintre cei doi.
Dan Ilie Morega a ieşit la rampă, la sfârşitul săptămânii trecute, cu acuzaţii extrem de dure la adresa rectorului Universităţii Constantin Brâncuşi, acesta neezitând să îi recomande lui Adrian Gorun inclusiv un control psihiatric. Între cei doi era o relativă linişte în ultimele săptămâni, liderul PNL Gorj fiind cel care a reaprins acum fitilul. „Sper să nu fie bolnav, dar cred că, preventiv, trebuie să consulte un neuropsihiatru pentru sănătatea lui, până nu va fi prea târziu. Poate să meargă şi la noi la Turceni, că e mai aproape, decât să ajungă pe la Bălăceanca”, spunea ieri deputatul liberal, aluzia la Turceni fiind aceea că acolo există un spital unde sunt trataţi bolnavii psihici. Vorbele lui Morega vin la câteva zile după cele rostite de un alt parlamentar gorjean, Victor Ponta, cel care a spus despre cei doi deputaţi şi un senator ai PDL Gorj că sunt nişte „papagali”.
Morega aproape că i-a dat clasă lui Ponta în materie de invective de acest gen, în conflictul cu Adrian Gorun liberalul prezentând şi motivul pentru care s-a luat acum de sănătatea lui. Motivul îl reprezintă cele 26 de presupuse reclamaţii pe care rectorul le-ar fi depus împotriva acestuia în ultima jumătate de an. Una dintre reclamaţii a ajuns inclusiv la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Morega fiind revoltat că a fost reclamat până şi acolo. „În ce calitate l-am reclamat, de transsexual, de gay, de homosexual- Că ştiu că astea se reclamă acolo”, spune Morega, care acum are şi imunitate parlamentară pentru vorbele pe care le rosteşte. Insinuările sexuale în conflictul dintre cei doi nu sunt primele, deputatul fiind cel care cu vreo doi ani în urmă îl acuza pe Gorun şi de comiterea unui viol, motiv pentru care s-a mai ales cu o plângere. Acum Morega numără plângerile depuse împotriva sa de rector şi susţine că sunt vreo 26, în timp ce el l-ar fi reclamat pe Gorun doar o singură dată.
Adrian Gorun găseşte nefiresc faptul că jurnaliştii bagă în seamă „balivernele” lui Morega, dar dă de înţeles că ia în calcul varianta depunerii unei noi plângeri împotriva parlamentarului guraliv. „La Consiliul pentru Combaterea Discriminării nu l-am reclamat acum, ci în urmă cu vreo doi ani, dar de abia acum s-a trezit el din somn. L-am reclamat după scrisoarea aceea pe care i-a trimis-o lui Tăriceanu la Guvern ca să mă schimbe din funcţie. Oricum vocabularul limbii române nu suportă modul lui primitiv de exprimare. Nu am ce replică să-i dau eu lui Morega pentru că este inutil ca eu să-mi pierd timpul cu aşa ceva, iar dumneavoastră să consumaţi cerneala cu el. Cred că, în calitate de parlamentar, trebuie să se ocupe de rezolvarea problemelor oamenilor, nu de lucruri din acestea. Spune că nu m-a reclamat decât odată, dar e fals pentru că nici el nu mai ştie câte anonime a trimis împotriva mea, pentru că asta este o practică a lui”, afirmă rectorul Adrian Gorun.
Apogeul dintre cei doi a fost atins cu peste un an în urmă, când Morega a fost dat afară de la Universitatea condusă de Gorun. Deputatul a contestat în instanţă şi a câştigat, însă spune că nu se va mai întoarce la UCB întrucât are unde să muncească, mai ales că patru ani de acum încolo va fi şi parlamentar, după care va fi la vârsta la care poate să se pensioneze fără probleme.