În arest pentru furt de băutură
Poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au reţinut marți pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă doi bărbaţi de 43 şi 40 de ani, din comuna Prigoria, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în zilele de 8 şi 9 decembrie a.c., cei doi bărbaţi ar fi sustras 2 damigene a câte 50 litri de vin fiecare, precum și cantitatea de 75 litri vin din alte două damigene, din beciul unei locuinţe.
Păgubașul este un bărbat de 59 de ani, din comuna Prigoria.