Ilie şi Bălăcescu nu mai fac parte din Directorat

Situaţie haotică la Complexul Energetic Oltenia, unde directorii demisionează ca să revină în fruntea societăţii. Directorii Ionel Ilie şi Ovidiu Bălăcescu au demisionat din Directorat, aşa cum li s-a cerut acum o săptămână. Culmea este că, spun surse, ei vor rămâne pe funcţii importante, în conducerea companiei, şi că demisia a fost condiţia. O revocare nu le-ar fi permis să mai rămână în societate.  Cei care vor părăsi societatea sunt directorii Daniel Antonie şi Laurenţiu Ciobotărică, ei urmând să fie revocaţi. Consiliul de Supraveghere va avea loc săptămâna viitoare, luni sau marţi, şi tot atunci vor fi validate şi demisiile celor doi.

Maria BÎRCU

Problemele societăţii, care nerezolvate aduc întreg judeţul în dezastru economic, sunt pe ultimul loc, discuţiile fiind în general despre numiri, promovări sau schimbări de directori.

Directoratul CE Oltenia mai este format doar din Daniel Antonie şi Laurenţiu Ciobotărică. Ionel Ilie şi Ovidiu Bălăcescu s-au retras miercuri din Directorat, ei primind asigurări că vor rămâne în companie. Chiar şi aşa, până la începutul săptămânii, preşedintele Directoratului va fi tot Ionel Ilie.

Ionel Ilie a fost contactat de Pandurul şi întrebat dacă a demisionat. Răspunsul a fost: „Să trăiţi bine”! La puţin timp, în alte publicaţii locale a dezminţit că a părăsit funcţia. Ilie îşi susţine afirmaţia pe ideea că pe cererea sa înaintată Consiliului de Supraveghere, miercuri, nu scrie demisie, ci retragere din Directorat. Sub acest pretext a evitat să dea explicaţii. 

Din Directorat vor zbura Daniel Antonie şi Laurenţiu Ciobotărică, de care Ministerul Energiei vrea să scape deoarece au dosare penale. În acelaşi timp, cei doi sunt singurii aflaţi în companie prin concurs, în baza OUG 109, iar contractul de mandat le pune probleme. Ei nu pot fi daţi afară pentru că au probleme penale, ci doar pentru că nu şi-ar fi îndeplinit indicatorii.    

Klaus Leiders, neamţul selectat pentru un post în conducerea CEO, îşi va începe activitatea zilele acestea şi cel mai probabil va fi numit preşedintele Directoratului.

Vizualizări: 3,566

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: