Hotărâre de Consiliu Local de noaptea minții! Vor mai mulți bani pentru teren dar reduc chiria stadionului!

O hotărâre de Consiliu Local propusă aprobării consilierilor locali din Târgu Jiu în ultima săptămână pare să sfideze orice logică și calcule matematice. Primarul Marcel Romanescu a propus reducerea la jumătate a taxei de închiriere a terenului de joc din Stadionul Municipal, specificând că se dorește asigurarea de fonduri pentru îngrijirea terenurilor.

Hotărârea de Consiliu Local referitoare la Tarifele de folosire a Stadionului Municipal din Târgu Jiu și a terenurilor de antrenament, votată de Consiliul Local în anul 2020, ar putea fi modificată acum, printr-o propunere a primarului Marcel Romanescu, făcută publică pe data de 20 februarie. Conform expunerii făcute de primarul Romanescu, în Referatul Nr. 99766 din data de 20 februarie, privind aprobarea completării și modificării  Regulamentului de administrare și funcționare a Stadionului Municipal din Târgu Jiu, apare o contradicție logică ce sfidează orice calcule matematice. 

Propunerea adusă la cunoștința consilierilor, și care ar urma să fie aprobată în ședința de săptămâna viitoare, este una de „noaptea minții”, prin care se aduce o singură modificare la vechile tarife, și se reduce chiria stadionului pentru echipa lui Nicolae Sarcină, de la 10 000 de lei la 5 000 de lei.

Mai exact, primarul propune reducerea taxei de închiriere, pe motiv că este nevoie de bani pentru întreținerea suprafeței terenului (?). „Având în vedere: necesitatea asigurării fondurilor pentru întreținerea suprafețelor de joc ale terenului nr.1 .... ”, începe referatul primarului, cu precizarea că s-a folosit exact redactarea din documentul respectiv și că terenul de joc are o singură suprafață, nu mai multe. 

Încă de la început referatul conține o contradicție logică, pentru că, normal ar fi ca aceste tarife de închiriere să crească, nu să scadă, dacă se dorește într-adevăr asigurarea fondurilor pentru întreținerea terenului și nu vreun alt beneficiu ascuns printre rânduri. Știut fiind faptul că stadionul are nevoie de tot mai mulți bani pentru a fi întreținut și nu de mai puțini cum cere edilul. Iar costurile pentru apă, energie electrică, semințe de gazon sau combustibil pentru utilajele cu care se lucrează terenul au crescut în ultimul an, aproape s-au dublat.

Trecând peste contradicția logică ce sfidează calculele matematice, este greu de înțeles această propunere, în contextul în care alte stadioane de acest gen au mărit constant tarifele iar, recent, s-a dat publicității recent și un raport al pierderilor înregistrate de stadioanele din România, raport în care se arată clar faptul că stadionul din Târgu Jiu are pierderi uriașe. 

Având în vedere scumpirile la toate utilitățile, contextul actual și faptul că un investitor privat deține echipa pentru care s-au redus tarifele, logic ar fi ca taxa să se mărească.

Ar mai fi de semnalat un aspect moral al problemei pe care gorjenii trebuie neapărat să îl cunoască, legat de acest stadion despre care s-a scris și s-a spus că a fost construit pentru echipa locală Pandurii Târgu Jiu și datorită performanțelor acesteia s-au alocat fonduri guvernamentale pentru stadion. Ei bine, în 2020, când Pandurii încă juca pe acest stadion nu s-a acceptat o reducere a tarifului, deși era echipa orașului, echipa la care Consiliul Local era acționar. De ce s-ar impune atunci o reducere pentru un investitor privat care nu pare să ducă lipsă de bani cât timp și-a trimis echipa să facă un cantonament select în afara țării!

PROIECT DE HOTĂRÂRE DE CONSILIU LOCAL  Nr. 100 / 20.02.2024

Galerie foto



Vizualizări: 3,110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: