Horoscop
Horoscop, 14 iulie
Berbec
Aştepţi să termini mai întâi un proiect dificil ca să îl poţi evalua şi extrage nişte concluzii din tot ce ai construit. Ai muncit mult, ai investit timp şi energie, dar rezultatele te satisfac pe deplin. Sunt rezultate concrete, vizibile, care pot fi măsurate şi valorificate, deci cum să nu fi mândru că ai ajuns aici? Nu fi modest dacă tot ai atins un nivel care poate fi deja spus lumii, pentru că ai motive de mândrie.
Taur
Eşti cam nervos şi, dacă nu ţii sub control manifestările agresive, poţi strica ziua altora! Fii mai atent ce spui şi cum te comporţi, mai ales cu cei care ţin la ţine. Nu ţi-ar păsa să scoţi din sărite un străin pe stradă, dar să îl faci să sufere pe omul cel mai drag ţie nu ţi-ar cădea tocmai bine! Alege-ţi cu grijă vorbele, mai ales dacă cel de lângă tine e mai sensibil din fire sau trece prin momente dificile…
Gemeni
Primeşti un sfat atât de bun, încât merită să îl pui imediat în practică! Este fundamentul perfect pentru proiectul pe care îl clădeşti pas cu pas, deci începe să construieşti în jurul său cu încredere şi entuziasm, deoarece roadele vor apărea foarte repede. Uneori e nevoie doar de o încurajare pentru a te apuca de treabă, iar azi ai noroc: primeşti exact porţia potrivită de energie pentru a te apuca de o treabă care îţi place.
Rac
Glumele nu se potrivesc în orice situaţie, ca atare fii atent cu cine îţi permiţi azi să faci poante, ca nu cumva să strice mai mult! Ai putea fi tentat să tratezi cu superficialitate o situaţie care pe altul îl irită şi astfel torni gaz pe foc fără motiv. Nu orice situaţie poate fi tratată cu ironie, deci ajustează-ţi comportamentul şi modul de a comunica în funcţie de starea psihică a celuilalt.
Leu
E timpul să spui foarte clar ce ai hotărât într-o situaţie dezechilibrată, pentru că nu mai poţi continua la fel. Ţi se cere o intervenţie salvatoare şi rapidă, acum. Nu mai e vreme de gândire. Caută ce anume îţi doreşti cel mai mult şi treci la fapte. Numai de deciziile tale de acum depinde echilibrarea cu succes a acestei probleme, de parcă leacul ar depinde de un da sau un nu pe care chiar tu îl poţi afirma sus şi tare.
Fecioară
Nimereşti într-un mediu nu tocmai plăcut, în care planează emoţii negative, tristeţe, probleme, dar la care tu, personal, nu ai nici o soluţie. Pentru că nu poţi face nimic ca să alungi această atmosferă nefastă, cel mai bine ar fi să te retragi înainte de a te influenţa şi pe tine.
Balanţă
Azi poţi să te joci un pic de-a lista de dorinţe, pentru că numai aşa ai curajul să treci pe această listă idei cât mai multe, cât mai mărunte, cât mai variate. Din joacă îţi dai seama cât de multe lucruri ţi-ai dori de la viaţă, deci ajunge să le arunci una câte una în univers, pentru a se materializa. Fii sigur că cineva acolo, sus, te ascultă, deci cere, fă-o cu încredere, cu bucurie, cu optimism.
Scorpion
Primeşti o veste cu tentă oficială care deschide o etapă nouă în cariera ta. Dacă aşteptai un răspuns important, dacă aveai nevoie de o aprobare sau de un document, azi pot sosi pe o cale legală şi îţi alungă starea de nesiguranţă şi stres care te copleşise. De acum vei merge pe un drum mult mai sigur, ştii pe ce te bazezi, nu mai experimentezi şi nici nu mai baţi la uşi închise.
Săgetător
Vii obosit acasă, iar acasă te iau copiii în primire şi scot untul din tine! Vei face tot posibilul să nu-i dezamăgeşti, să nu te pierzi cu firea, oricât de extenuat ai fi, ba chiar ai putea trata timpul petrecut în compania celor mici ca fiind cel mai bun remediu după o zi epuizantă. Totul e să nu-ţi verși nervii pe ei, pentru că nu ai avea o reacţie prea plăcută.
Capricorn
Pentru a putea trece la etapele următoare ale unei acţiuni, ar fi bine să deţii tu complet controlul acesteia. Nu ai da randament dacă ai fi la cheremul altuia, dacă altul ar fi conducătorul acestei situaţii, chiar dacă, de felul tău, eşti un bun subaltern sau executant, dar nu şi acum! Azi ai mai multe idei bune care merită puse în valoare ca lider, ca deschizător de drumuri, ca strateg, nu doar să urmezi îndrumările altuia.
Vărsător
Cu unii oameni nu te poţi purta brutal, ci trebuie să-i menajezi ca şi cum ar fi nişte flori. E vorba de cei dragi, de copii, de femei sensibile, ca atare lasă atitudinea agresivă care te încearcă şi fii delicat. Chiar dacă nu e genul tău să fii aşa, e compromisul care ți se cere acum pentru a fi pe placul unora mai fragili din fire. Opreşte-ţi cuvintele impulsive, controlează-ţi nervii şi fii blând şi bun.
Peşti
Afacerile tale pot cunoaşte acum o înflorire, ceea ce te motivează să mergi mai departe. Culegi roade promiţătoare, ai încredere că te îndrepţi într-o direcţie şi mai grozavă, şi cu asemenea senzaţie de bine în suflet, faci paşi siguri spre ţinta visată. Eşti pe drumul cel bun, deja încep să se întrevadă succesele pe care le-ai sperat, acele roade palpabile care îţi inspiră un puternic sentiment de securitate pe toate planurile.