Horoscop

Valabil 3 mai

Berbec: Vă afectează vorbele dure ale partenerului de viaţă. Încercați să vă stăpâniți emoţiile. Excesele de orice fel sunt de evitat, mai ales în privinţa sănătăţii şi alimentaţiei. Vă îmbunătățiți situaţia financiară. Abilitatea de a organiza activitatea e cât se poate de importantă pentru viaţa dumneavoastră profesională în aceste momente.

Taur: Nu vă temeți să vă manifestați admiraţia în mod deschis faţă de cei pe care-i apreciați. Fiți însă mai discret în faţa celor pe care îi dezaprobați. La locul de muncă, cresc responsabilităţile şi, prin urmare, trebuie să vă organizați mai bine.

Gemeni: Vă înţelegeți bine cu partenerul de viaţă şi ştiți când trebuie să fiți tolerant. Zona profesională este destul de liniştită, însă inteligenţa şi mintea dumneavoastră inventivă vor face minuni. Apar posibilităţi de asocieri în afaceri, semnați contracte sau vă bucurați de unele avantaje.

Rac: Astăzi sunteți retras și cu greu reuşeşte cineva să scoată o vorbă de la dumneavoastră. Nu aveți nici o intenție să vă abateți de la plan sau să dați vreo importanță greșelilor sau neajunsurilor. Dacă vă uitați mai bine, o să observați în jur o mulţime de admiratori şi de suporteri.

Leu: Cei singuri au parte de o întâlnire extrem de importantă, cu mari şanse să vă găsiți jumătatea. Lucrurile se liniştesc acasă. Acest lucru vă dă posibilitatea să vă ocupați de nişte activităţi care vă fac mare plăcere. Câştigați încredere în munca pe care o depuneți şi vă bucurați de o ambianţă foarte plăcută.

Fecioară: Nu lăsați discuţiile aprinse cu prietenii să aducă discordie în relaţiile dumneavoastră. Vă dați seama că partea sensibilă ocupă un loc semnificativ în viaţa profesională. Evitați subiectele delicate precum politica sau religia.

Balanţă: Relaţiile cu partenerul de viaţă decurg bine. Încercaţi împreună să rezolvați nişte probleme domestice. Sunteți conştient că trebuie să faceți câteva schimbări la locul de muncă şi ştiți exact ce anume aveți de făcut. Vă bucurați de afecțiunea prietenilor. În privinţa banilor, nu vă lăsați influenţat de anturaj.

Scorpion: O persoană care v-a dezamăgit vă câştigă din nou stima, graţie curajului şi calmului cu care a făcut faţă unei situaţii delicate. Începeți să descoperiți în această persoană calităţi nebănuite. Vă întrebați ce anume ați învăţat din trecutul sentimental şi ce ați îmbunătăţit ulterior pentru a putea vedea ce vă rezervă viitorul.

Săgetător: Este timpul să încetați să mai jucați rolul unui dictator în casă. Atmosfera tensionată şi faptul că-i obligați pe toţi să se unească împotriva dumneavoastră nu vă sunt favorabile. În dragoste este indicat să fiți prudent, în special în discuţiile despre bani sau independenţă, purtate cu partenerul de viaţă.

Capricorn: Tindeți să luați partea unei rude, în defavoarea partenerului de viaţă. În acest caz, se prea poate să apară conflicte. Vă petreceți vremea în compania unor persoane foarte diferite de dumneavoastră, cu un stil de viaţă aparte. Din punct de vedere profesional, lucrurile decurg așa cum vă doriți.

Vărsător: Aveți unele discuţii legate de bani cu partenerul de viaţă. Este nevoie de un compromis pentru a ajunge la o soluţie. Petreceți momente plăcute alături de familie. Se poate să apară în peisaj prieteni care între timp s-au îndepărtat şi care vin de departe.

Peşti: Sunteți foarte vulnerabil pe plan psihic. Acordați excesiv de multă importanță cuvintelor şi atitudinilor celorlalţi. Reuşiți, totuşi, să ieşiți din această stare dificilă în cursul zilei. Proiectele întârzie să se concretizeze, mai ales în domeniul politic şi social.

Vizualizări: 2,714

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: