Horoscop

Valabil pe 31 iulie/ 1 august

Berbec: Nu vă lăsaţi intimidat de cei din jur care pun la îndoială paşii parcurşi până acum. Nu toată lumea vă cunoaşte aşa cum sunteţi şi, ori din invidie, ori din dezinformare, comentează şi critică tot ce le povestiţi. Nu puneţi la suflet circumspecţia lor, pentru că unii nu ştiu să aprecieze decât ceea ce fac ei înşişi, ca atare contează să fiţi mulţumit de ceea ce aţi realizat.

Taur: Nu vă faceţi planuri costisitoare, drămuiţi cu prudenţă fiecare leuţ, ca să nu dezechilibraţi balanța. După ce lista de datorii va fi adusă la zi, nu prea veţi mai rămâne cu nimic. Făceţi un efort să ţineţi sub control cheltuielile acestei perioade, pentru că vă aflaţi pe un teren cam sensibil, în care orice abatere inutilă se poate solda cu alte datorii.

Gemeni: Aveţi senzaţia că toată lumea are ceva cu dumneavoastră, dar nu e deloc aşa. Cei care vă critică o fac cu un ton constructiv, vor să vă fie de ajutor, nu să vă taie elanul. Ascultaţi părerile altora, chiar dacă nu sunteţi de acord cu ele, pentru că, mai devreme sau mai târziu, veţi ajunge la vorba lor.

Rac: Nu obţineţi rezultatele pe care le-aţi dorit, deşi aţi investit tot ce aţi avut mai bun pentru a ajunge la un rezultat visat, dar se pare că nu a prea meritat efortul. Nu renunţaţi încă, poate se mai schimbă ceva, poate mai apar unele aspecte pe parcurs care să deturneze acţiunea într-o direcţie pozitivă.

Leu: Un proiect ce evolua extrem de repede pare să se liniştească din senin. Sunteţi luat prin surprindere pentru că abia vă obişnuiseţi cu viteza ameţitoare cu care înaintau toate. E dificil să treceţi de la viteza luminii la cea a melcului, dar lăsaţi un pic lucrurile să se mai aşeze înainte de a stabili care e ritmul optim în acest demers.

Fecioară: Sunteţi de mare ajutor unor persoane aflate într-o călătorie simbolică spre o destinaţie care, deocamdată, le este neclară. Sunteţi consilierul lor de nădejde, sursa lor de energie, stimulentul perfect pentru a merge mai departe chiar şi când îşi pierd speranţa sau curajul. Ei au numai de învăţat de la dumneavoastră, pentru că aveţi numai sfaturi practice eficiente, deja verificate, bine documentate.

Balanţă: O acţiune începută mai demult, despre care aproape că nu mai aveaţi nici o veste, ajunge la un nivel promiţător, demn de a fi sărbătorit. Chiar dacă o vreme nimic nu părea să se mai schimbe sau să se mai mişte, iată că răbdarea dumneavoastră a dat roade şi acum puteţi observa efectele excelente ale trecutului. E ca şi cum, după ani sau luni de muncă, abia acum sunteţi recompensat pentru cele făcute cândva.

Scorpion: Aveţi impresia că lumea nu vă înţelege, că interpretează greşit tot ce spuneţi, dar nu cumva exageraţi un pic cu supărarea? Dacă sunteţi laconic în comunicare şi vreţi ca lumea să înţeleagă din zbor ceea ce doriţi să le transmiteţi, fiţi sigur că se vor naşte mari dispute pe seama ideilor dumneavoastră.

Săgetător: Azi vă puteţi trezi cu un obstacol fulgerător, picat din senin, căruia trebuie să vă adaptaţi rapid. Nu aveţi timp de gândire, vi se cere o reacţie spontană, care să repare totul repede. Vă veţi descurca, totul e să fiţi deschis la alternative, deci nu insistaţi să urmaţi un tipar dinainte stabilit. Sunt momente când se cere să fiţi original, creativ, să prindeţi din zbor şi alte idei, ca atare luptați cu teama de schimbare.

Capricorn: Veştile care sosesc de la prieteni au un efect mobilizator asupra dumneavoastră şi vă dau alt chef de acţiune. Deveniţi mai implicat, mai agresiv, în sensul bun al cuvântului, şi nu vă lăsaţi până ce nu duceţi la capăt ceea ce ați început. Când ştiţi că aveţi susţinători şi adepţi, aveţi mai mult curaj să continuaţi o acţiune, oricât de dificilă ar fi.

Vărsător: Nu vă cramponaţi de o situaţie care nu merge bine în acest moment, ci priviţi spre etapele următoare. Acum poate că sunteţi blocat, dar dacă transformaţi un hop într-o obsesie, fiţi sigur că veţi rămâne aici multă vreme. Cu cât priviţi mai detaşat piedica de acum, cu atât veţi trece mai repede peste ea, pentru că important acum e să vă concentraţi asupra scopului spre care vă îndreptaţi.

Peşti: Sunteţi un fel de lider în colectivul din care faceţi parte şi ar trebui să-i conduceţi şi pe ceilalţi spre un rezultat comun, dar vă irită faptul că unii nu vă respectă autoritatea şi fac totul după cum cred ei de cuviinţă. Nu e momentul să fie independenţi şi să facă opinie separată, ar trebui ca toţi să-şi unească forţele spre un scop unic.

Vizualizări: 1,193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: