Horoscop

Valabil pe 10 august

Berbec: Este o zi bună pentru studiu, documentare şi demersuri specifice instruirii personale. Fie că vă gândiți la domeniul profesional, fie la un hobby, astrele vă recomandă lărgirea orizontului cunoaşterii. Pe de altă parte, s-ar putea să faceți mai multe drumuri astăzi în scopuri diverse.

Taur: Aspectele legate de bani sunt la ordinea zilei. Sunteți nemulţumit de ce constataţi, dar bine ar fi să vă gândiți la o reevaluare a activităţii desfăşurate şi la câştigul aferent. Totuşi, ziua va fi îndulcită de mici cadouri sau favoruri din partea unor oameni dragi. Spre finalul zilei stați de vorbă cu membrii familiei sau planificați activităţi gospodăreşti.

Gemeni: Ar trebui să vă simţiți bine şi să aveți multă poftă de viaţă. Chiar dacă există nemulţumiri, în special legate de relaţiile sentimentale şi de cele cu copiii, priviți partea frumoasă a lucrurilor şi fiți mai înţelegător cu ceilalţi. Evitați implicarea în problemele altora. Psihicul este destul de răscolit, aşa încât pentru liniştea sufletului ocupați-vă pe îndelete doar de dumneavoastră.

Rac: Discreţia și modestia sunt principalele lucruri care vă caracterizează astăzi. Sufletul are nevoie de singurătate şi de meditaţie profundă. Sunt momente bune pentru o analiză minuţioasă a evenimentelor petrecute în ultimul timp. Poate ar fi bine să vă gândiți la o reconfigurare a planurilor de viitor, indiferent care sunt implicaţiile.

Leu: Sunt în prim-plan relaţiile cu prietenii. Sunt posibile discuţii aprinse cu aceştia, situaţii delicate, însă, cu prudenţă, veți depăşi totul cu bine. Un protector important vă poate da sfaturi utile şi informaţii preţioase legate de domeniul profesional. Totuşi, cele mai bune şi sigure dialoguri le aveți, în această perioadă, cu membrii familiei.

Fecioară: Astrele vă sfătuiesc să vă ocupați pe îndelete de sectorul profesional, în special de relaţiile cu şefii. S-ar putea să fiți nevoit să dați explicaţii unui şef vizavi de ultimele decizii profesionale. Explicaţi acţiunile în cuvinte puţine, veniți cu dovezi palpabile şi susţineţi-vă punctele de vedere cu fermitate.

Balanţă: Astăzi vin veşti din străinătate sau despre studii pe termen lung. Unele sunt neplăcute sufletului, însă abordați totul cu răbdare şi pragmatism. Bine ar fi să acordați o atenţie mai mare instruirii profesionale. În a doua parte a zilei se anunţă întrevederi cu şefii sau cu autorităţile. Se pot isca uşor discuţii aprinse, dar sunt momente pasagere.

Scorpion: Tendinţa de a aborda totul prin prisma disciplinelor neconvenţionale este la cote înalte astăzi. Pe de o parte este bine, însă pe de alta evitați cercetarea unor evenimente sau situaţii care nu vă privesc. Bine ar fi să vă concentrați eforturile către achitarea taxelor, impozitelor sau datoriilor de orice fel.

Săgetător: Relaţiile parteneriale şi colaborările în care sunteți implicat vă dau ceva bătăi de cap astăzi. Sunt posibile discuţii aprinse, de aceea fiți prudent şi ascultați părerile celorlalţi. S-ar putea să descoperiți nereguli în acest sector de viaţă, dar nu sunt motive de îngrijorare. Totul se poate rezolva. Deocamdată cel mai bine este să aveți încredere doar în dumneavoastră.

Capricorn: O zi cu multe treburi la serviciu. Chiar dacă v-ați propus să rezolvați marea cu sarea, astrele vă înfrânează elanul. Relaţiile colegiale sunt distorsionate, aşa încât bazați-vă doar pe forţele proprii. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele aparatului respirator, de aceea evitați eforturile suprasolicitante.

Vărsător: Doriți să vă îndrăgostiți. Cheful de distracţii şi aventuri este la cote înalte, dar se pare că ceilalţi nu prea vă ţin isonul. Relaţia cu persoana iubită este umbrită, dialogurile anoste, însă şarmul şi exuberanţa vă pot ajuta să treceți peste orice impas. Alţii vor avea de-a face cu copiii şi problemele lor.

Peşti: Casa, treburile gospodăreşti şi relaţiile cu membrii familiei sunt zonele importante ale zilei. Puteți face uşor curăţenii generale, reparaţii curente sau vă puteți gândi la achiziţionarea unei case noi sau a unui teren.

Vizualizări: 933

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: