Horoscop
VALABIL PENTRU 15/16 IUNIE
Berbec: În prima parte a săptămânii sunt posibile multe discuții parteneriale. Fiţi prudent, există riscul să vorbiţi prea mult, să vă divulgaţi intențiile și să emiteți judecăți eronate. Vor interveni și aspecte financiare comune cu alții, dialoguri cu instituții financiare. Vă veţi revizui filozofia de viață în mod radical și definitiv.
Taur: Multă forfotă la serviciu și acasă, veţi fi nevoit să rezolvaţi multe și mărunte. Alegeţi-vă prioritățile și dozați-vă eforturile, nu vă risipiți energia în activități inutile. Sănătatea este vulnerabilă. Relațiile parteneriale sunt active și aveți dialoguri frecvente pe teme diverse. Noutăți financiare comune cu alții.
Gemeni: Fiţi alături de ceilalți, susțineţi-le ideile, respectaţi-le deciziile și iubiți-i necondiționat. Ceea ce emiteți spre ei se va întoarce la voi înzecit. La serviciu va fi mult de lucru, dialoguri și activități care presupun efort mental destul de mare. Unii vă vor provoca doar așa, de amorul artei.
Rac: Puteți cădea la pace cu membrii familiei pe orice temă legată de bunuri patrimoniale sau de îmbunătățiri ale spațiului locativ. De asemenea, vă puteţi gândi să vă mutați, să vindeți sau să cumpărați ceva valoros pentru casă. De evitat consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale, deoarece sunt posibile erori.
Leu: Veţi fi nevoit să călătoriţi pe distanțe scurte pentru a rezolva chestiuni personale și profesionale. Evitaţi discuțiile contradictorii și graba! Acasă ar fi bine să vă implicaţi în activități domestice alături de membrii familiei. Relațiile sentimentale încep o nouă etapă, fie că vă îndrăgostiţi de cineva, fie că se revigorează o relație veche.
Fecioară: Este posibil să primiţi drepturile salariale sau să aflaţi informații referitoare la schimbarea condițiilor de muncă. Trebuie să acordaţi atenție și energie în segmentul familial. Acasă puteți începe reparații de anvergură, vindeți sau cumpărați bunuri patrimoniale ori se reconfigurează relațiile cu membrii familiei și cu neamurile.
Balanţă: Este bine să vă selectaţi prioritățile și să evitați să vă împrăștiați în prea multe activități. Primiţi bani, salariul sau bonusuri de la locul de muncă, dar apar și cheltuieli majore pe cele de trebuință traiului cotidian. Unele relații se pot finaliza în mod zgomotos. Sunt posibile călătorii pe distanțe scurte sau studii profesionale.
Scorpion: Vă sunt favorizate meditațiile interioare, detașarea de cotidian și aflarea unor informații secrete despre relațiile în care sunteţi implicat. Tendința de a vă grăbi și a judeca superficial lucrurile este accentuată și păguboasă. Se deschide o nouă etapă de câștig, care vă aduce venituri substanțiale pe termen lung.
Săgetător: Aveţi șanse deosebite și unice de a vă trasa planuri îndrăznețe de viitor, proiectați activități de anvergură, dar mai ales vă reformulați personalitatea din temelii. Gândiţi-vă la ceea ce vă doriţi cu adevărat și la ceea ce mai merită să păstraţi în viața voastră. Rezervaţi-vă momente pentru odihnă și plimbări în aer liber.
Capricorn: Reuniuni oficiale cu șefi sau cu persoane influente. Dialogurile sunt fructuoase și au efecte pe termen lung. Aveți răbdare să ascultați ce spun ceilalți și evitați graba în decizii și gesturi. Sunteţi bine susținut de prieteni, dar există și invidii. Aveţi nevoie de multă liniște, detașare de cotidian și de a vă stabili alte priorități.
Vărsător: Vă veţi reformula multe concepții despre viață. Tendința de a aborda alte filozofii este mare și ușor de satisfăcut, dar ar fi bine să vă selectaţi atent informațiile și să le discerneţi pe îndelete. Vă faceți planuri de călătorii îndepărtate sau vreți să vă îmbogățiți bagajul educațional. Etapă nouă în relațiile cu prietenii.
Peşti: Discuții privitoare la colaborări, căutarea unor soluții viabile de a obține venituri suplimentare, dar și cheltuieli pe taxe, facturi, servicii personale. Etapă nouă în relațiile cu șefii, putând fi vorba de revigorarea unor relații vechi sau obținerea unei funcții de conducere. Sunteţi bine văzut, iar socializarea este la ordinea zilei.